Președinta Maia Sandu: Moldova își propune să încheie negocierile de aderare la UE până în 2028 și pledează pentru mecanisme europene mai ferme de protejare a statului de drept după aderare
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat astăzi la Conferința anuală privind extinderea Uniunii Europene, dedicată Pachetului de extindere 2026, alături de comisara europeană pentru extindere, Marta Kos. Președinta a reiterat obiectivul de a încheia negocierile de aderare până în 2028 și a salutat consolidarea mecanismelor europene de protejare a statului de drept, astfel încât reformele să fie menținute și după aderare, iar Republica Moldova să nu poată fi întoarsă din drumul său european.
Șefa statului a salutat concluziile Raportului de extindere 2026, care confirmă progresele Republicii Moldova în toate cele 33 de capitole de negociere. Țara noastră a deschis patru dintre cele șase grupuri de capitole și este pregătită pentru deschiderea ultimelor două. Comisia Europeană a menționat, pentru prima dată, că obiectivul de a încheia negocierile până la începutul anului 2028, deși ambițios, este realizabil.
„Am demonstrat că Moldova poate avansa chiar și atunci când securitatea ei este amenințată”, a declarat Președinta, referindu-se la progresele obținute în pofida războiului Rusiei împotriva Ucrainei, a crizelor energetice și a tentativelor de destabilizare a țării.
Președinta a mulțumit Comisiei Europene și comisarei Marta Kos pentru sprijin și a subliniat că progresele Republicii Moldova trebuie recunoscute prin decizii concrete ale statelor membre, pe bază de merit. Șefa statului a mulțumit, de asemenea, instituțiilor implicate, Parlamentului, societății civile, mediului de afaceri, autorităților locale și diasporei pentru contribuția la reforme și a accentuat că 2027 trebuie să fie un an al rezultatelor concrete, în special pe partea de implementare.
„Nu toate deciziile privind extinderea depind de noi. Dar un lucru sigur depinde de fiecare dintre noi: ce fel de țară construim acasă. O țară în care legea este respectată. În care oamenii pot munci și trăi în siguranță. În care suntem liberi, suntem respectați și îi respectăm pe ceilalți. Aceasta este Moldova pe care trebuie să o construim, indiferent de cât de dificil este drumul. Și aceasta este Moldova pe care vrem să o aducem în Uniunea Europeană”, a declarat șefa statului.
Conferința, organizată de Biroul pentru Integrare Europeană și Institutul pentru Politici și Reforme Europene, a inclus prezentarea Raportului de extindere 2026 pentru Republica Moldova de către viceprim-ministra pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, și a reunit reprezentanți ai instituțiilor statului, societății civile, autorităților locale, mediului de afaceri și oficiali europeni.
Sala Bibliotecii Parlamentului va purta numele lui Vasile Stroescu
Premierul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu Vicepreședintele Turciei, Cevdet Yılmaz
Președinta Maia Sandu participă la summitul Comunității Politice Europene de la Dublin
Premierul Vasile Tofan, în discuții cu reprezentanții Băncii Mondiale
Prim-ministrul Vasile Tofan va efectua o vizită de lucru în Turcia
Premierul Vasile Tofan și Comisara europeană Marta Kos au participat la evenimentul dedicat celor 15 ani de activitate a Asociației Businessului European
Lilia Dabija, la Conferința anuală privind extinderea UE: „Scopul reformei administrației publice locale este ca serviciile publice de calitate să ajungă la fiecare cetățean”
Progresele Republicii Moldova și prioritățile de pe agenda europeană, discutate de Premierul Vasile Tofan și Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos
President Maia Sandu’s Address at the Connectivity Platform Meeting
Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, anunță un sprijin suplimentar de 30 de milioane de euro pentru Republica Moldova, destinat atenuării costurilor la energie
Președinta Maia Sandu, la reuniunea Connectivity Platform: „Împreună și conectați, chiar și cei mici sunt mai în siguranță”
Întrevederea viceprim-ministrului Valeriu Chiveri cu șeful Misiunii Comitetului Internațional al Crucii Roșii, François Blancy
Premierul Vasile Tofan, la reuniunea Platformei pentru Conectivitate Digitală: „Pentru o țară mică precum Moldova, digitalizarea este o necesitate competitivă”
Mesajul președintei Maia Sandu în cadrul Conferinței anuale privind extinderea Uniunii Europene – „Pachetul de extindere 2026”
Bundestagul aprobă o reformă a serviciilor secrete: agenții vor putea desfășura operațiuni de sabotaj în străinătate
Schimb de experiență cu Irlanda pentru modernizarea serviciilor de ocupare. Ministra Natalia Plugaru: „Vom dezvolta acest parteneriat pentru a aduce beneficii cetățenilor”
O nouă piață pentru contractarea energiei electrice pe termen mediu și lung a devenit funcțională în Republica Moldova
Cinci incidente aeriene au fost înregistrate în Republica Moldova în ultima săptămână
Reforma sistemului unitar de salarizare în sectorul bugetar, pe agenda ședinței plenare a Parlamentului din 16 noiembrie
Întreprinderile autohtone vor beneficia de sprijin pentru consolidarea competitivității și a capacităților de export
ARMENPRESS: Armenia își propune să găzduiască Conferința ONU privind schimbările climatice COP34, în 2029
FOTO // Un laborator de mecanică agricolă, în valoare 173 mii de euro, a fost inaugurat la Colegiul Agroindustrial din Ungheni
Fermierii din nordul și sudul țării vor beneficia de consiliere agricolă prin oficii regionale la Bălți și Cahul
VIDEO // Zece cuiburi artificiale pentru șoimul dunărean și o mie de dispozitive pentru protejarea păsărilor, instalate pe linia Vulcănești–Chișinău
FOTO // IGSU a fost dotat cu 43 de automobile de teren, cu sprijinul Băncii Mondiale
Actele pentru comerțul cu mărfuri strategice pot fi achitate online prin MPay
Guvernatoarea Anca Dragu a invitat companiile din România să ia în considerare Republica Moldova ca destinație pentru noi proiecte și pentru extinderea afacerilor
GALERIE FOTO // „Poduri olimpice: Nadia Comăneci la Chișinău” – expoziție dedicată marii campioane, la Palatul Republicii
Un bărbat din Nisporeni, condamnat la șapte ani de închisoare după ce și-a bătut soția
Sancțiuni de peste 444 de mii de lei aplicate în luna octombrie de Fisc pentru activități ilicite de întreprinzător