Reforma justiției și statul de drept, în centrul discuției dintre Președinta Maia Sandu și noua șefă a Oficiului Consiliului Europei
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a discutat astăzi cu Natalia Voutova, noua șefă a Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, despre sprijinul organizației pentru reforma justiției și consolidarea statului de drept. Șefa statului a reafirmat angajamentul autorităților de a continua reformele necesare pentru modernizarea țării, așteptate de cetățeni și esențiale pentru aderarea la Uniunea Europeană.
Un subiect al discuției a fost implementarea Planului de Acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova 2025–2028, prin care organizația sprijină reformele din justiție, lupta împotriva corupției și protecția drepturilor omului. Președinta a menționat, în acest context, cooperarea Comisiei de la Veneția și a Grupului de State împotriva Corupției (GRECO).
Interlocutoarele au discutat și despre rezultatele Președinției Republicii Moldova la Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei. Printre acestea se numără acordul privind Comitetul de Management al Tribunalului Special pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei. De asemenea, la sesiunea ministerială desfășurată la Chișinău în luna mai, statele membre au decis pregătirea negocierilor asupra unui instrument juridic privind manipularea informațională și ingerințele străine.
Șefa statului i-a urat succes Nataliei Voutova în exercitarea noului mandat și a reafirmat angajamentul Republicii Moldova de a continua cooperarea cu Consiliul Europei.
Victimele infracțiunilor vor avea acces mai simplu la sprijin și despăgubiri
Arcul de Triumf din Chișinău va fi restaurat
Guvernul a început reorganizarea administrației publice centrale pentru reducerea cheltuielilor
Guvernul propune instituirea stării de urgență în sectoarele energetic și hidrologic pentru 60 de zile
Consiliul Național de Securitate a aprobat o serie de măsuri pentru asigurarea aprovizionării continue cu resurse energetice și pregătirea țării pentru sezonul rece
Mesajul Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, în urma ședinței Consiliului Național de Securitate
Prim-ministrul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu Ambasadorul Irlandei, Myles Geiran
Întrevederea vicepremierului pentru reintegrare Valeriu Chiveri cu noua ambasadoare a Republicii Austria în Republica Moldova
„Europa la tine acasă” – dialogul despre parcursul european continuă la Ungheni
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu membrii Comisiei pentru afaceri externe, apărare și securitate a Senatului Republicii Cehe
Spectacolul documentar „Noaptea scrisă cu roșu” va fi prezentat în scuarul Parlamentului
Parlamentul găzduiește vizita unei delegații a Senatului Republicii Cehe
Consiliul Național de Securitate se reunește luni, 21 septembrie
Discursul la Forumul Național al Profesioniștilor din Protecția Socială
Republica Moldova și Mongolia elimină regimul de vize pentru titularii pașapoartelor diplomatice și de serviciu
Rusia și-a revizuit în scădere prognozele privind producția și exporturile de gaze naturale
Ecaterina Cheptanaru și-a anunțat prioritățile după preluarea mandatului de director general al „Teleradio-Moldova”
Copiii din Găgăuzia, invitați la un concurs de spectacole în limba găgăuză
Raport al Ministerului Sănătății: Spitalul Clinic Bălți are deficiențe sistemice care necesită remediere
Noi oportunități de dezvoltare profesională și sporuri salariale pentru angajații din sistemul de asistență socială
Experți europeni sprijină producătorii moldoveni din acvacultură în pregătirea pentru integrarea în UE
Reprezentanți ai grupurilor de acțiune locală din șase țări participă la LEADER CONNECT MOLDOVA 2026
ANTA a demarat depunerea cererilor pentru autorizațiile multilaterale CEMT 2027
Republica Moldova își consolidează cooperarea internațională în domeniul informațiilor privind pasagerii
Cercetători din patru țări s-au reunit la Chișinău pentru a discuta despre biotehnologia plantelor medicinale
Ministerul Sănătății și AMDM consolidează siguranța dispozitivelor medicale printr-un plan de modernizare cu 25 de măsuri concrete
Parlamentul va ratifica un nou acord dintre Republica Moldova și România în domeniul infrastructurii de transport de interes strategic
Protecția civilă și apărarea împotriva incendiilor vor fi reglementate prin norme ajustate la standardele europene
Avertismente de sănătate mai clare și mai vizibile pe ambalajele produselor din tutun
Linia electrică Vulcănești-Chișinău: echipamentul defect din Stația electrică Chișinău a fost reparat