Cadrul normativ privind arbitrajul va fi aliniat standardelor internaționale. Parlamentul a adoptat o nouă lege
Republica Moldova va avea o nouă lege cu privire la arbitraj. Parlamentul a adoptat astăzi, cu 53 de voturi, în cea de-a doua lectură, inițiativa legislativă. Documentul are drept scop modernizarea cadrului normativ național și alinierea acestuia la standardele internaționale prevăzute de Legea-model UNCITRAL privind arbitrajul comercial internațional, comunică MOLDPRES.
Inițiativa a fost elaborată de Ministerul Justiției, cu sprijinul Grupului de lucru pentru îmbunătățirea cadrului normativ în materia arbitrajului, din care fac parte arbitri, avocați și reprezentanți ai mediului de afaceri.
Noua lege va reuni într-un singur act normativ reglementările privind arbitrajul intern și arbitrajul comercial internațional, înlocuind cadrul legal existent. Reforma urmărește uniformizarea legislației, eficientizarea procedurilor arbitrale și consolidarea rolului arbitrajului ca metodă alternativă de soluționare a litigiilor.
Totodată, proiectul urmărește transformarea arbitrajului într-un mecanism modern, mai rapid și mai previzibil pentru soluționarea litigiilor, contribuind la apropierea Republicii Moldova de standardele europene și internaționale și la consolidarea atractivității țării ca destinație pentru investiții și afaceri.
Printre principalele noutăți ale proiectului se numără transpunerea integrală a prevederilor Legii-model UNCITRAL, consolidarea autonomiei procedurilor arbitrale, instituirea unui cadru modern pentru aplicarea măsurilor provizorii, precum și simplificarea executării hotărârilor arbitrale.
Adoptarea noii legi este un angajament asumat de Republica Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană și este prevăzută în Programul Național de aderare pentru anii 2025–2029, precum și în alte documente strategice.
Noua lege cu privire la arbitraj va intra în vigoare la 1 ianuarie 2027.
Republica Moldova va beneficia de acces mai rapid la probe electronice în anchete internaționale
Mai multe proceduri judiciare vor fi digitalizate: actele și citațiile vor putea fi transmise electronic
Parlamentul a ratificat două convenții europene privind protecția și bunăstarea animalelor
Republica Moldova va adera la sistemul european de recunoaștere a calificărilor profesionale
Aprobat de Parlament: lucrătorii independenți vor putea beneficia de întregul pachet de prestații sociale
Noi cerințe de accesibilitate pentru produse și servicii, aprobate de Parlament
Cinci cazuri de escrocherie, raportate într-un weekend: prejudiciul depășește două milioane de lei
GALERIE FOTO // Imagini ale patrimoniului sacru din Ucraina, distrus în război, prezentate la Parlament în cadrul expoziției „Renașterea în glorie și putere”
FOTO // Forumul național al cadrelor didactice, desfășurat la Chișinău: „Educația este una dintre cele mai puternice garanții ale independenței noastre”
Cronica INDEPENDENȚEI // Alexandru Tănase: „Independența ca sumă a vieții noastre istorice”
Incendiul de la gunoiștea din Orhei a fost lichidat după patru zile de intervenții
Peste 3 700 de șoferi, documentați pentru încălcări rutiere în zilele de odihnă
O dronă neidentificată a survolat spațiul aerian al Republicii Moldova
Agenda evenimentelor, luni, 24 august
Subiecte de actualitate privind dosarul transnistrean discutate de viceprim-ministrul pentru reintegrare Valeriu Chiveri și ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Păun Rohovei
Restricții de circulație în centrul capitalei. Angajații instituțiilor de forță vor desfășura antrenamente generale pentru Parada Militară din 27 august
Fostul ministru al Economiei din România, Claudiu Năsui, intră în Guvernul de la Chişinău: „Republica Moldova trebuie să devină cea mai primitoare țară pentru antreprenori”
Donald Trump promite „un nou impuls pentru pace” în Ucraina
VIDEO // Președinta Maia Sandu invită cetățenii la evenimentele dedicate Zilei Independenței: „De 35 de ani, Independența ne unește”
Cadrul normativ privind arbitrajul va fi aliniat standardelor internaționale. Parlamentul a adoptat o nouă lege
Paturi terapeutice unice în Republica Moldova, folosite pentru pacienții cu arsuri severe
Schimbări în Guvernul Republicii Moldova: Eugeniu Osmochescu propus pentru Agricultură și Claudiu Năsui la Economie
Votat de Parlament. Candidații la funcția de judecător sau procuror vor putea susține examenul repetat
O nouă rundă de subscriere prin platforma eVMS.md. Cetățenii pot investi online în obligațiuni de stat cu dobânzi de până la 7,85%
VIDEO // Opt bărbați, percheziționați la Bălți. Poliția a prevenit o întâlnire a membrilor organizației criminale „Kitaeț”
Cetățenii de peste 16 ani vor putea propune autorităților inițierea unor decizii de interes public
Ziua Națională a Vinului revine la Chișinău cu o ediție aniversară, pe 3-4 octombrie
Speakerul Igor Grosu invită cetățenii la evenimentele dedicate celor 35 de ani de Independență: „Împreună să celebrăm independența care ne unește!”
Prețul gazelor pe piața europeană se menține ridicat. Cotația TTF a ajuns la 68,19 euro/MWh
Produse agroalimentare moldovenești, în proces de autorizare pe piața chineză. ANSA a transmis solicitările oficiale