Deputații se întrunesc joi în ședința plenară. Pe ordinea de zi sunt 16 proiecte, dintre care cinci marcate cu sigla UE
Aleșii poporului se reunesc joi, 18 iunie 2026, în ședință plenară. Aceștia urmează să examineze 16 proiecte de acte normative, inclusiv cinci inițiative marcate cu sigla Uniunii Europene, care fac parte din procesul de armonizare a legislației naționale la acquis-ul comunitar, comunică MOLDPRES.
Potrivit ordinii de zi aprobate de Biroul permanent al legislativului, proiectele vizează domenii precum drepturile persoanelor cu statut de șomer care se deplasează în statele UE, în Spațiul Economic European și în statele semnatare ale Acordului Schengen, precum și drepturile membrilor familiilor acestora.
De asemenea, pe agenda ședinței se regăsesc inițiative privind salariile minime adecvate, comparabilitatea comisioanelor aferente conturilor de plăți și accesul la servicii bancare de bază, dar și modificări la Legea contractelor de garanție financiară și la cadrul privind administrarea drumurilor publice.
Parlamentul va examina, totodată, mai multe acorduri internaționale, inclusiv un acord de împrumut cu Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, precum și un amendament privind schimbul automat de informații financiare. Pe listă figurează și convenții internaționale din domeniul maritim, menite să contribuie la protecția mediului și la siguranța navigației.
Alte proiecte vizează facilitarea instalării sistemelor de stocare a energiei electrice, crearea stocurilor de gaze naturale, protecția copilului, identificarea animalelor și desemnarea unui vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor.
Premierul Alexandru Munteanu, în discuții cu omologul său din Luxemburg: „Într-un context regional complicat, este important să avem parteneri care ne susțin și care cred în viitorul european al Republicii Moldova”
Parlamentari din patru state UE susțin deschiderea negocierilor de aderare cu Republica Moldova. O declarație în acest sens a fost semnată la Chișinău
VIDEO // Comisara europeană, Marta Kos: „Este o zi extrem de importantă pentru extinderea UE”
Premierul Alexandru Munteanu, după atacul de noaptea trecută asupra Kievului: „Republica Moldova este ferm alături de Ucraina”
Igor Grosu: „Imaginile cu incendiul de pe acoperișul Lavrei Pecerska sunt dureroase pentru toți cei care respectă credința, cultura, memoria și patrimoniul european”
Președinta Maia Sandu a condamnat atacul asupra Lavrei Pecerska din Kyiv: „Regimul ucigaș de la Kremlin a demonstrat încă o dată că nu are nimic sfânt”
Reuniune la Luxemburg. Republica Moldova începe oficial negocierile de aderare la UE
Republica Moldova, în atenția Consiliului Europei. Coraportorii APCE efectuează în această săptămână o vizită de documentare
Igor Grosu, reales președinte al PAS pentru un nou mandat de patru ani. „Suntem abia la jumătate de drum”
Republica Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca
Premierul Alexandru Munteanu: „Memoria celor deportați ne obligă să construim o societate în care asemenea tragedii să nu mai fie niciodată posibile”
Șefa statului, mesaj la 85 de ani de la deportări: „Comemorarea deportărilor este deopotrivă despre trecut și despre viitorul democratic pe care îl construim împreună”
Președinții comisiilor pentru afaceri europene din patru state UE, așteptați la Chișinău
Ambasadorul Republicii Moldova în China: „Cooperarea cu provincia Guangdong poate deschide noi oportunități economice și investiționale”
FOTO // Primele transportoare blindate PIRANHA-5 au ajuns în dotarea Armatei Naționale
Procurorul anticorupție Victor Cazacu, audiat pentru a treia oară de Comisia de evaluare
Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri: „Guvernul va promova cu toată determinarea procesul de reintegrare a țării, care nu are alternativă”
Premierul Alexandru Munteanu, în discuții cu delegația Comisiei de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei
GALERIE FOTO // Guvernul revine la agenda internă după deschiderea negocierilor cu UE
Ministerul Energiei raportează progrese în implementarea reformelor asumate în parcursul european: peste jumătate din angajamente au fost îndeplinite
Tinerii absolvenți de la pedagogie pot participa la concursul de repartizare în funcțiile didactice vacante din școli și grădinițe: indemnizații majorate și beneficii anunțate de MEC
FOTO // Podul de pe traseul Ceadîr-Lunga–Taraclia, reconstruit în proporție de 40%
Președinta Maia Sandu, la 100 de ani de la nașterea fizicianului Sergiu Rădăuțanu: „A demonstrat că progresul începe cu investiția în educație și știință”
Cooperarea parlamentară Moldova–Letonia, consolidată în cadrul unei vizite oficiale la Riga
VIDEO // Moldova.md, noua carte de vizită digitală a Republicii Moldova
Ministrul Apărării anunță posibile sancțiuni după incidentul de la Bălți
Ministrul Finanțelor a venit cu precizări privind impactul propunerilor din politica fiscală asupra prețurilor la locuințe
Cronica ARHIVELOR // Sergiu Rădăuțanu, savantul care a pus bazele învățământului tehnic modern din Moldova
Două femei au rămas fără bani și bijuterii după ce au apelat la o pretinsă clarvăzătoare. Femeie condamnată la 9 ani de închisoare
Prestatorii de servicii de plată vor fi obligați să informeze consumatorii despre comisioanele aplicate