Alertă de călătorie în Grecia! Risc sporit de incendii
Cetățenii Republicii Moldova care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Grecia sunt avertizați să manifeste prudență sporită, în contextul unui risc ridicat de incendii de vegetație, valabil începând cu 30 iulie. Avertizarea a fost transmisă de Ambasada Republicii Moldova la Atena, în baza informațiilor furnizate de autoritățile elene, informează MOLDPRES.
Potrivit misiunii diplomatice, Ministerul Protecției Civile și al Crizelor Climatice din Grecia a emis un avertisment privind pericolul sporit de incendii pentru mai multe regiuni ale țării, inclusiv Attica, Peloponez (Corint, Argolida, Arcadia, Laconia și insula Kythira), Grecia Centrală (Beoția, Fthiotida, Focida, insulele Evia și Skyros), insulele din nordul Mării Egee (Lesvos, Chios, Samos și Ikaria), precum și insulele Ciclade și Creta.
Ambasada recomandă cetățenilor moldoveni să evite deplasările în zonele afectate de incendii și să respecte cu strictețe instrucțiunile autorităților elene, inclusiv eventualele ordine de evacuare transmise prin sistemul de alertă 112.
De asemenea, cetățenii sunt îndemnați să urmărească informațiile oficiale privind evoluția incendiilor și harta zonelor afectate, publicate de Ministerul Protecției Civile și al Crizelor Climatice din Grecia. În cazul izbucnirii unui incendiu, autoritățile elene solicită apelarea imediată a Serviciului de Pompieri la numărul 199.
În situații care necesită asistență consulară, cetățenii Republicii Moldova pot contacta Ambasada Republicii Moldova în Grecia la numărul de telefon (+30) 210 699 03 72, la telefonul de urgență (+30) 698 470 2421 sau prin e-mail la atena@mfa.gov.md și consulat.atena@mfa.gov.md.
Grecia se confruntă cu incendii de vegetație favorizate de temperaturile ridicate, secetă și vânturile puternice.
Noua lege a salarizării intră în dezbateri publice în septembrie. Guvernul promite un sistem mai echitabil de remunerare
FOTO // Incendiu la un depozit de materiale de construcție din capitală. Pompierii intervin cu efective sporite
Agenda evenimentelor joi, 30 iulie
Sistemul de pensii, în atenția Guvernului. Premierul Vasile Tofan: „Nu putem inventa bicicleta. Alte țări au rezolvat problema prin pensii acumulative”
Vreme fără precipitații și maxime de până la +33 de grade Celsius, prognozate pentru ziua de joi
Premierul Vasile Tofan: „Guvernul monitorizează riscurile privind alimentarea cu apă, inclusiv a capitalei"
Spitalul „Sfânta Treime” a fost dotat cu un sistem modern de artroscopie pentru intervenții de înaltă precizie
Centrele de plasament pentru refugiații ucraineni vor beneficia de un grant de 12,5 milioane de lei
Fost conducător al Băncii de Economii, reținut de CNA într-un dosar de spălare de bani
Ministerul Mediului intensifică verificările privind utilizarea apei din Nistru și Prut în contextul alertei hidrologice
FOTO // Drumul Hârbovăț – Hoginești va fi reabilitat pentru dezvoltarea turismului în raionul Călărași
VIDEO // Cinci suspecți, printre care cetățeni străini, reținuți de poliție pentru escrocherii. Prejudiciul se ridică la peste un milion de lei
FOTO // Condiții mai bune pentru studenții de la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”: un cămin a fost modernizat cu sprijinul Băncii Mondiale
VIDEO // Percheziții la Căușeni. Doi tineri din satul Opaci, cercetați pentru deținerea ilegală a armelor și munițiilor
Alertă de călătorie în Grecia! Risc sporit de incendii
MMPS a lansat proiectul Fit4ESF+, destinat consolidării capacității instituționale pentru gestionarea investițiilor sociale europene
VIDEO // Sprijinul României pentru Republica Moldova, reconfirmat la București
Mesaje de apreciere din partea vicepremierului pentru reintegrare la adresa celor responsabili din partea Republicii Moldova de menținerea păcii și ordinii de drept în perimetrul Zonei de Securitate
Premierul Vasile Tofan s-a întâlnit cu Președintele României, Nicușor Dan
Premierul Vasile Tofan, în discuții cu președintele României, Nicușor Dan: „Relația dintre Chișinău și București se bazează pe un parteneriat de încredere și o prietenie sinceră”
Angajatorii, îndemnați să declare posturile vacante la ANOFM. Raisa Dogaru: „Aceștia pot contribui la realizarea politicilor privind ocuparea forței de muncă”
VIDEO // Premierul Vasile Tofan, primit la Palatul Victoria de omologul său de la București, Ilie Bolojan
Procuratura: 32 de victime ale traficului de persoane, identificate în Republica Moldova în șase luni
GALERIE FOTO // Vernisajul expoziției „Noua Speranță” semnată de artistul plastic Roman Tolici
CSP: Un procuror a promovat evaluarea externă, iar alt raport a fost restituit pentru reevaluare
IGP a înregistrat două cazuri de escrocherie comise anterior în capitală. Victimele, prejudiciate cu peste 188 000 de lei
Premierul Vasile Tofan, în vizită la București: „România este principalul partener strategic al Republicii Moldova și cel mai devotat susținător al parcursului nostru european”
Parlamentul lansează campania „Sunt generația Moldova 35”. Cetățenii născuți în 1991, invitați să transmită mesaje despre independența țării
Studenții din Republica Moldova vor putea urma un program european de master, dezvoltat împreună cu universități din Franța, Italia și Estonia
Cetățenii au depus peste șapte mii de contestații după actualizarea valorilor cadastrale ale imobilelor