Daniella Misail-Nichitin despre persoanele care se refugiază în regiunea transnistreană. Ce spune ministra despre cooperarea în identificarea infractorilor
Regiunea transnistreană rămâne o zonă vulnerabilă din perspectiva identificării și reținerii unor persoane care se sustrag de la răspunderea legală, inclusiv a celor care au comis infracțiuni pe malul drept al Nistrului. Autoritățile constituționale continuă investigarea cazurilor, chiar dacă nu există posibilitatea unei cooperări directe cu structurile de drept din stânga Nistrului. Declarațiile au fost făcute de ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, la emisiunea „Pe Față” de la postul public de televiziune Moldova 1, transmite MOLDPRES.
Întrebată despre cazul unei persoane declarate indezirabile în Republica Moldova, care ar fi ajuns ulterior în regiunea transnistreană, ministra a precizat că aceasta nu a intrat în țară prin punctele de trecere a frontierei aflate sub controlul autorităților constituționale.
„Din informațiile oficiale, această persoană a intrat pe teritoriul Republicii Moldova în luna ianuarie, înainte de a fi declarată persoană non-grata. Prin punctele de trecere a frontierei de stat care sunt sub controlul autorităților constituționale, această persoană nu a intrat”, a declarat Daniella Misail-Nichitin.
Potrivit ministrei, persoana ar fi putut ajunge în regiunea transnistreană prin partea stângă a Nistrului, teritoriu care nu se află sub controlul autorităților constituționale.
În cadrul emisiunii, ministra a fost întrebată și despre informațiile apărute în luna august, potrivit cărora un fost viceministru al Justiției din Polonia s-ar afla în regiunea transnistreană.
Daniella Misail-Nichitin a declarat că autoritățile nu pot confirma, dar nici infirma această informație.
Ea a subliniat că statutul și responsabilitatea juridică a unei persoane nu se schimbă, indiferent de funcția pe care a deținut-o sau de poziția pe care o ocupă.
Conform șefei MAI, atunci când asemenea persoane ajung pe teritoriul controlat de autoritățile constituționale, organele de drept aplică prevederile legale. Același lucru este valabil în cazul persoanelor aflate în căutare națională sau internațională.
Ministra a menționat că nu doar persoane cu funcții publice sau politice pot ajunge în regiunea transnistreană pentru a evita autoritățile de drept. Uneori, persoane suspectate de comiterea unor infracțiuni grave pe malul drept al Nistrului se retrag în această zonă.
Potrivit Danielei Misail-Nichitin, asemenea situații au fost înregistrate periodic, inclusiv în localitățile din zona de securitate.
Întrebată cum colaborează poliția cu structurile din regiunea transnistreană pentru identificarea și reținerea suspecților, ministra a declarat că nu poate fi vorba despre o comunicare directă între organele de drept ale Republicii Moldova și structurile autoproclamate din stânga Nistrului.
Totuși, absența unei asemenea cooperări nu înseamnă că anchetele sunt sistate sau că persoanele vizate nu mai pot fi trase la răspundere.
„Asta nu înseamnă că procedura este stopată sau că urmărirea penală nu este dusă la capăt și dosarul nu ajunge, în dependență de deciziile procurorului, în instanța de judecată”, a explicat ministra.
Ea a adăugat că persoanele aflate în căutare pot fi identificate ulterior, inclusiv după ce părăsesc regiunea transnistreană. În cazul celor căutați la nivel internațional, autoritățile pot utiliza mecanismele de cooperare și notificările prin sistemul Interpol, precum și măsurile de semnalare la frontieră.
„Am avut cazuri când persoane date în căutare internațională au fost identificate în alte țări”, a declarat Daniella Misail-Nichitin.
La începutul anului 2026, aproximativ 10.000 de persoane se aflau în căutare internațională, potrivit ministrei Afacerilor Interne.
Cronica ARHIVELOR // Alexandru Plămădeală, artistul care a marcat sculptura basarabeană interbelică
O femeie a suferit arsuri în urma unei deflagrații provocate de o scurgere de gaz, la Leova
Programul „Moldova Pregătită”, ținta unor narațiuni manipulatorii. StratCom explică modul în care s-au răspândit zvonurile
VIDEO // Liceul „Gheorghe Asachi” din Chișinău va fi modernizat printr-o investiție de 85 milioane de lei
Un bărbat din Cimișlia a fost condamnat la 18 ani de închisoare după ce și-a omorât în bătaie concubina
Agenda evenimentelor miercuri, 21 octombrie
Tinerii și noii fermieri pot solicita finanțare de până la 3 milioane de lei pentru afaceri agricole
Republica Moldova are 1.790 de adăposturi, cu o capacitate de peste 350 de mii de persoane. Nu toate corespund standardelor
Salariile unor angajați ai MAI ar putea crește cu 20-30% de la 1 ianuarie. Ministra de interne, Daniella Misail-Nichitin, a oferit detalii
VIDEO // Şefa MAI, Daniella Misail-Nichitin, afirmă că cele două incidente cu grănicerii ucraineni sunt primele înregistrate de la începutul războiului
FOTO // Programul „Satul European” a finanțat extinderea apeductului din Pivniceni, Donduşeni
VIDEO // Nivelul apei pe Nistru a crescut în nord, iar în zilele următoare este așteptată o creștere și în centru
FOTO // Inspectoratul General de Carabinieri a fost dotat cu noi mijloace de transport, achiziționate prin proiecte cofinanțate de UE
Platforma „Vocea pacientului” a fost extinsă la 120 de instituții medicale
Ordinea de zi a ședinței plenare din 22 octombrie a fost aprobată de Biroul permanent al Parlamentului
Cronica ARHIVELOR // Maria Sagaidac, actrița care a îmbinat filmul cu știința
Republica Moldova participă la discuțiile privind digitalizarea autorizațiilor pentru transportul rutier internațional
Cinci pacienți cu afecțiuni grave au beneficiat de transplanturi de organe realizate la Spitalul Clinic Republican
Întreprinderea „Calea Ferată din Moldova” a înregistrat un profit de 22,7 milioane de lei în primele nouă luni ale anului 2026
VIDEO // Politica fiscală pentru 2027: TVA zero pentru un consum mai mare de electricitate și facilități pentru familii, agricultori și investitori
Piața UE a absorbit 69,9 milioane de euro din exporturile IT moldovenești în primul trimestru din 2026
NATO va desfășura mijloace suplimentare de supraveghere în regiunea Mării Negre
SUA, România și Germania, printre principalele piețe pentru serviciile IT moldovenești
Exporturile IT moldovenești către UE au crescut cu aproape 20% într-un an
FOTO // USMF „Nicolae Testemițanu” și ANSP au inaugurat o sală de studii renovată și dotată
Conferința anuală privind extinderea UE va avea loc la Chișinău pe 9–10 noiembrie
FOTO // „Zilele Liedului Basarabean”, la prima ediție: muzica vocală a compozitorilor moldoveni, promovată în trei localități
Subiecte examinate la ședințele comisiilor permanente în perioada 20-21 septembrie 2026
ARMENPRESS: Armenia și Tadjikistanul discută despre extinderea cooperării în domeniul protecției mediului
Emisarul lui Trump, Steve Witkoff, spune că i-a adus lui Putin unele idei pentru un „acord de pace” în Ucraina