ro

 

Societate
21 Octombrie, 2026 / 19:41
/ Acum 10 ore

VIDEO // Liceul „Gheorghe Asachi” din Chișinău va fi modernizat printr-o investiție de 85 milioane de lei

Peste 85 de milioane de lei vor fi investiți în modernizarea Liceului Teoretic „Gheorghe Asachi” din Chișinău, iar alte investiții de peste un miliard de lei sunt direcționate către instituțiile de învățământ din capitală. Proiectele vizează renovarea clădirilor, îmbunătățirea condițiilor de studii și eficientizarea energetică a școlilor, informează MOLDPRES.

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a precizat că 70 de milioane de lei vor fi alocate pentru renovarea capitală a blocului istoric al liceului, în cadrul unui proiect realizat împreună cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. Alte aproximativ 15 milioane de lei, cu sprijinul Băncii Mondiale, vor fi investite în eficientizarea energetică a blocului nou.

Lucrările vor contribui la îmbunătățirea condițiilor de studii pentru elevi și a celor de muncă pentru profesori, precum și la reducerea costurilor de întreținere a clădirii.

„Aceste proiecte vin peste investițiile făcute deja. Am alocat peste 2 milioane de lei pentru modernizarea blocurilor sanitare, am dotat cantina școlii și am oferit dulăpioare pentru elevii claselor I-IV, astfel încât copiii să poată lăsa o parte dintre manuale la școală și să nu mai poarte zilnic ghiozdane atât de grele”, a declarat Dan Perciun.

Liceul „Gheorghe Asachi” este una dintre cele 90 de școli-model pe care autoritățile și-au propus să le modernizeze până în 2030. Pentru fiecare instituție sunt prevăzute investiții de 2,5-3,5 milioane de euro.

„Investim în școli pentru ca elevii să învețe în spații moderne, sigure și confortabile, iar profesorii să aibă condițiile de care au nevoie pentru a-și face bine meseria”, a adăugat ministrul.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, aproximativ 90% din cheltuielile operaționale ale școlilor din municipiul Chișinău sunt acoperite din bugetul de stat.


 
Ultimele Știri
/ Acum 8 ore

Un bărbat de 71 de ani, salvat de pompieri după ce s-ar fi intoxicat cu fum de la o sobă, la Fălești

/ Acum 8 ore

Republica Moldova va încheia un acord de securitate socială cu Irlanda. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor

/ Acum 8 ore

Cronica ARHIVELOR // Alexandru Plămădeală, artistul care a marcat sculptura basarabeană interbelică

/ Acum 9 ore

O femeie a suferit arsuri în urma unei deflagrații provocate de o scurgere de gaz, la Leova

/ Acum 9 ore

Programul „Moldova Pregătită”, ținta unor narațiuni manipulatorii. StratCom explică modul în care s-au răspândit zvonurile

/ Acum 10 ore

Un bărbat din Cimișlia a fost condamnat la 18 ani de închisoare după ce și-a omorât în bătaie concubina

/ Acum 11 ore

Daniella Misail-Nichitin despre persoanele care se refugiază în regiunea transnistreană. Ce spune ministra despre cooperarea în identificarea infractorilor

/ Acum 12 ore

Agenda evenimentelor miercuri, 21 octombrie

/ Acum 22 ore

Tinerii și noii fermieri pot solicita finanțare de până la 3 milioane de lei pentru afaceri agricole

/ Acum 22 ore

Republica Moldova are 1.790 de adăposturi, cu o capacitate de peste 350 de mii de persoane. Nu toate corespund standardelor

/ Acum 22 ore

Salariile unor angajați ai MAI ar putea crește cu 20-30% de la 1 ianuarie. Ministra de interne, Daniella Misail-Nichitin, a oferit detalii

/ Acum 22 ore

VIDEO // Şefa MAI, Daniella Misail-Nichitin, afirmă că cele două incidente cu grănicerii ucraineni sunt primele înregistrate de la începutul războiului

/ Acum 1 zi

FOTO // Programul „Satul European” a finanțat extinderea apeductului din Pivniceni, Donduşeni

/ Acum 1 zi

VIDEO // Nivelul apei pe Nistru a crescut în nord, iar în zilele următoare este așteptată o creștere și în centru