ro

 

Societate
21 Octombrie, 2026 / 19:41
/ Acum 9 ore

Programul „Moldova Pregătită”, ținta unor narațiuni manipulatorii. StratCom explică modul în care s-au răspândit zvonurile

Centrul pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării (StratCom) semnalează o campanie de denaturare a programului „Moldova Pregătită”, lansat de autorități pentru a spori capacitatea cetățenilor de a face față situațiilor de urgență. Mesajele răspândite în mediul online au alimentat temeri privind neîncrederea în instituțiile statului, dificultățile economice și îngrijorările față de război, comunică MOLDPRES.

Centrul Național de Management al Crizelor (CNMC) a anunțat pe data de 9 octombrie curent programul „Moldova Pregătită”. Acesta pornește de la un principiu simplu: o societate mai bine pregătită face față mai bine situațiilor neprevăzute, precum: întreruperile alimentării cu energie electrică sau apă, cutremurele, epidemiile, atacurile cibernetice, fenomenele meteorologice extreme sau alte evenimente care afectează confortul societății. Cele 72 de ore sunt un reper internațional de pregătire care ajută societatea, instituțiile, și familiile să își planifice necesitățile de bază în situații de urgență.

„Anunțul a devenit subiectul unor narațiuni maligne prin care s-a urmărit inocularea ideilor că statul renunță la cetățeni; că pregătirea civilă dovedește că urmează războiul; că autoritățile vor întrerupe serviciile pentru un experiment; că banii ar merge spre apărare și privilegii, ci nu spre nevoile zilnice. Analiza StratCom Moldova a postărilor publice din perioada 9 - 19 octombrie arată că mesajele au mutat discuția de la utilitatea protecției civile spre presupuse intenții ascunse, exploatând neîncrederea în instituții, dificultățile economice și teama de război”, a remarcat instituția.

Astfel, pe 9 octombrie, primele informații au explicat recomandările adresate cetățenilor, însă în aceeași seară au apărut mesaje potrivit cărora statul ar lăsa oamenii să se descurce singuri.

„Recomandarea privind rezervele unei gospodării pentru primele 72 de ore a fost astfel transformată într-o acuzație că autoritățile renunță la responsabilitățile lor. Ulterior, pe 10–11 octombrie, un text distribuit pe Telegram a legat campania 72 de ore de armată, producția de drone și presupusa renunțare la neutralitate. După aproximativ nouă minute de la prima postare, a apărut o reformulare pe un alt canal. Au urmat reproduceri ale textului, unele cu titluri mai categorice: ceea ce fusese prezentat ca interpretare devenea afirmație despre pierderea neutralității, fără dovezi suplimentare”, a menționat StratCom.

Începând cu 12 octombrie, au fost publicate materiale video în română și rusă, care combinau aceleași date despre cheltuielile pentru apărare cu informații despre adăposturi și opinii privind riscul unui război.

„Abundența informației, asigurată prin repetiție, putea crea impresia unei confirmări – apare în mai multe locuri, deci e adevărat. Ulterior, pe 17 octombrie, un mesaj despre „72 de ore de testare și simulare” fără servicii a circulat pe Telegram și Facebook, susținut de voci cu profil public, și a fost preluat de alte canale; solicitările de explicații i-au crescut vizibilitatea, fără dovezi privind existența unui asemenea plan. Mai târziu, unele precizări au fost însoțite de sugestia că deconectările ar putea totuși avea loc, iar altele au respins explicit zvonul”, a adăugat instituția.

StratCom avertizează cetățenii despre faptul că mai multe canale care repetă aceeași afirmație nu reprezintă o confirmare a acesteia.

„Înainte de a reacționa sau de a distribui un mesaj, verificați sursa inițială: ce spune exact, ce dovezi prezintă, vezi ce au modificat cei care o redistribuie”, a precizat instituția.

Programul „Moldova Pregătită” va începe în luna noiembrie curent și va include: lansarea modulului „Crize” în aplicația EVO, instruiri pentru autoritățile locale, activități practice pentru cetățeni, exerciții în școli și distribuirea materialelor informative. Programul este gândit pe termen lung pentru ca oamenii să știe cum să se protejeze, autoritățile - să fie pregătite să intervină, iar comunitățile să poată acționa împreună și să se sprijine reciproc.


 
Ultimele Știri
/ Acum 8 ore

Un bărbat de 71 de ani, salvat de pompieri după ce s-ar fi intoxicat cu fum de la o sobă, la Fălești

/ Acum 8 ore

Republica Moldova va încheia un acord de securitate socială cu Irlanda. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor

/ Acum 8 ore

Cronica ARHIVELOR // Alexandru Plămădeală, artistul care a marcat sculptura basarabeană interbelică

/ Acum 9 ore

O femeie a suferit arsuri în urma unei deflagrații provocate de o scurgere de gaz, la Leova

/ Acum 10 ore

VIDEO // Liceul „Gheorghe Asachi” din Chișinău va fi modernizat printr-o investiție de 85 milioane de lei

/ Acum 10 ore

Un bărbat din Cimișlia a fost condamnat la 18 ani de închisoare după ce și-a omorât în bătaie concubina

/ Acum 11 ore

Daniella Misail-Nichitin despre persoanele care se refugiază în regiunea transnistreană. Ce spune ministra despre cooperarea în identificarea infractorilor

/ Acum 12 ore

Agenda evenimentelor miercuri, 21 octombrie

/ Acum 22 ore

Tinerii și noii fermieri pot solicita finanțare de până la 3 milioane de lei pentru afaceri agricole

/ Acum 22 ore

Republica Moldova are 1.790 de adăposturi, cu o capacitate de peste 350 de mii de persoane. Nu toate corespund standardelor

/ Acum 22 ore

Salariile unor angajați ai MAI ar putea crește cu 20-30% de la 1 ianuarie. Ministra de interne, Daniella Misail-Nichitin, a oferit detalii

/ Acum 22 ore

VIDEO // Şefa MAI, Daniella Misail-Nichitin, afirmă că cele două incidente cu grănicerii ucraineni sunt primele înregistrate de la începutul războiului

/ Acum 1 zi

FOTO // Programul „Satul European” a finanțat extinderea apeductului din Pivniceni, Donduşeni

/ Acum 1 zi

VIDEO // Nivelul apei pe Nistru a crescut în nord, iar în zilele următoare este așteptată o creștere și în centru