Ministerul Muncii a desemnat câștigătorii Premiului Național pentru Vârstnici „Pentru o viață activă la orice vârstă”, ediția 2026
Ministerul Muncii și Protecției Sociale a desemnat astăzi cei 15 câștigători ai Concursului Premiul Național pentru Vârstnici „Pentru o viață activă la orice vârstă”, ediția 2026. Evenimentul a avut loc de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice și marchează cea de-a zecea ediție a concursului, comunică MOLDPRES.
Potrivit ministrei Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, în acest an au fost depuse 29 de candidaturi, iar câștigătorii s-au remarcat prin realizări deosebite în domenii precum educația, cercetarea științifică, cultura, agricultura, muzica, sportul, voluntariatul și dezvoltarea comunitară.
„Mă bucur foarte mult că astăzi celebrăm și premiem cei 15 laureați ai ediției 2026 a Premiului Național pentru Vârstnici „Pentru o viață activă la orice vârstă”. Într-adevăr, este o ediție aniversară, pentru că deja, pentru al zecelea an consecutiv, oferim aceste premii. Până în prezent, 119 persoane au primit aceste distincții”, a declarat Natalia Plugaru.
Ministra a subliniat că poveștile participanților demonstrează că implicarea în viața comunității poate continua indiferent de vârstă. Potrivit acesteia, experiența și cunoștințele acumulate de-a lungul anilor reprezintă o resursă pentru generațiile următoare.
„Dumneavoastră sunteți exemple vii care arată că experiența și implicarea nu au termen. Din contra, odată cu trecerea anilor, oamenii acumulează cunoștințe care reprezintă o resursă extraordinară pentru generațiile care vin”, a afirmat ministra.
Natalia Plugaru a menționat că Ministerul Muncii și Protecției Sociale va continua programele și serviciile destinate persoanelor vârstnice, inclusiv serviciile de îngrijire la domiciliu și dezvoltarea centrelor de zi.
Totodată, ministerul implementează Universitatea Vârstei a Treia, program destinat persoanelor care doresc să-și continue studiile și să participe la cursuri. Potrivit ministrei, programul a fost desfășurat inclusiv la Cahul, unde au participat persoane de peste 90 de ani.
„Scopul nostru este să nu privim perioada vârstei a treia doar ca pe un serviciu social, unde trebuie, într-adevăr, să oferim suport și servicii sociale. Vrem să scoatem în evidență și istoriile dumneavoastră, în care, prin forțele proprii, prin cunoștințele, ambiția și inspirația pe care le aveți, ați demonstrat că puteți oferi foarte mult comunității și oamenilor din această țară”, a spus Natalia Plugaru.
Premiul Național pentru Vârstnici „Pentru o viață activă la orice vârstă” este acordat anual persoanelor care, prin activitatea lor, contribuie la dezvoltarea comunității și promovează participarea activă a persoanelor vârstnice în societate.
Ministra a adresat felicitări laureaților și le-a mulțumit pentru contribuția lor la comunitate și pentru exemplul oferit generațiilor următoare.
Octombrie Roz: Peste 12 800 de femei care au cancer mamar se află în evidența medicilor din Moldova
Șapte studenți ai USMF „Nicolae Testemițanu” vor primi burse de merit din partea statului
Experți din șapte țări se vor reuni la Chișinău pentru Summitul Internațional de Chirurgie Cardiacă
VIDEO // Guvernul propune ca cele 32 de raioane să fie înlocuite cu trei regiuni: Nord, Centru și Sud
Accident cu șase victime la Căușeni. Două persoane au fost descarcerate
Un instructor auto din capitală a fost reținut pentru trafic de influență după ce ar fi cerut până la 1 700 de euro pentru obținerea unui permis
Moldovenii care au lucrat în Slovacia vor putea cumula perioadele de asigurare pentru pensie
Un fost vicepreședinte al „Victoriabank” va ajunge pe banca acuzaților pentru complicitate la escrocherie și spălare de bani
Poliția a finalizat cercetarea la locul exploziei dronei de la Ivancea
Doi polițiști au fost reținuți la Bălți într-un dosar de corupere pasivă. Ar fi cerut bani pentru a închide ochii la un furt
BNM lansează moneda comemorativă dedicată celor 80 de ani ai Universității de Stat din Moldova
FOTO // Poliția: Drona depistată lângă Brănești prezintă elemente specifice tipului „Geran”
VIDEO // Alertă în apropiere de Brănești. Un obiect ar fi explodat lângă traseul Ivancea–Brănești
O femeie de 50 de ani, găsită decedată pe acoperișul unui bloc din centrul capitalei
Situația pe Nistru, monitorizată de autorități. Ce spune ministrul Mediului despre alimentarea cu apă
Vreme fără precipitații în Republica Moldova. Izolat, se vor înregistra înghețuri la sol
Trafic suspendat în centrul Chișinăului de Ziua Națională a Vinului. Cum va circula transportul public
Bustul profesorului Dumitru Șcerbatiuc, dezvelit la USMF „Nicolae Testemițanu”
Energocom estimează prețul gazelor pentru octombrie la 76,35 euro/MWh
Prim-ministrul Vasile Tofan, la întrevedere cu Valdis Dombrovskis: „Integrarea europeană este proiectul nostru național”
FOTO // Parcursul european al Republicii Moldova, discutat în Irlanda, țara care deține președinția Consiliului UE
O femeie din Chișinău a fost înșelată de 178.000 de lei și 1.000 de euro prin metoda falsului angajat
VIDEO // Reforma administrației locale trebuie să ducă la primării mai puternice și servicii mai bune, susține președintele Parlamentului, Igor Grosu
Guvernul, Comisia Europeană și partenerii din instituțiile financiare internaționale au discutat prioritățile investiționale din Planul de Creștere pentru Moldova
Prim-ministrul Vasile Tofan, la Dialog Pro-Industrie: „Vrem o industrie mai competitivă, mai tehnologizată și mai rezilientă”
VIDEO // Nivelul Nistrului este scăzut, dar apa este suficientă pentru Chișinău. Gheorghe Hajder anunță adaptări tehnice la stația de captare pentru orice scenariu
Vasile Tofan și Valdis Dombrovskis, declarații comune despre Planul de Creștere și parcursul european al Moldovei: „O țară destinată să fie membră a UE"
Noul Concept de reorganizare a administrației locale, discutat cu președinții de raioane și primarii orașelor
Cazul procurorului Victor Cazacu ajunge la CSJ. Comisia de evaluare contestă hotărârea CSP
Alexei Buzu, despre reforma APL la nivel de raioane: „Miza sunt comunități mai puternice și o administrație care are capacitatea să le dezvolte”