VIDEO // Omagiu eroilor căzuți în Războiul pentru Independență. Conducerea țării a depus flori la monumentul „Maica Îndurerată”
Conducerea Republicii Moldova a adus un omagiu eroilor căzuți în Războiul pentru Independența și Integritatea teritorială a Republicii Moldova. Președinta Maia Sandu, președintele Parlamentului, Igor Grosu, și prim-ministrul Vasile Tofan au depus coroane de flori la monumentul „Maica Îndurerată” din cadrul Complexului Memorial „Eternitate”, transmite MOLDPRES.
Monumentul „Maica Îndurerată” a fost ridicat în memoria eroilor căzuți pentru apărarea independenței și integrității teritoriale a Republicii Moldova.
Ceremonia solemnă a fost urmată de un moment de reculegere și intonarea Imnului de Stat al Republicii Moldova.
La eveniment au participat deputați, membri ai Guvernului, veterani ai războiului de pe Nistru, precum și reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat în Republica Moldova.
Războiul de pe Nistru din 1992 a fost una dintre cele mai grele încercări în primii ani de la proclamarea Independenței. Peste 30 de mii de compatrioți au participat la luptele pentru apărarea independenței și integrității teritoriale, iar 321 de persoane și-au pierdut viața.
Conflictul armat a început la 2 martie 1992, iar Acordul privind încetarea focului a fost semnat la 21 iulie 1992 între Republica Moldova și Federația Rusă.
Independența înseamnă să fii stăpân la tine acasă, să fii puternic în decizii și să lași copiilor o moștenire demnă. Să celebrăm ceea ce ne unește, să fim mândri și să continuăm munca pentru independența Republicii Moldova. Mesajul a fost transmis astăzi de președinta Maia Sandu, cu ocazia marcării a 35 de ani de la proclamarea Independenței.
Astăzi la Chișinău sunt așteptați președinții României și Ucrainei, Nicușor Dan și Volodimir Zelenski, invitați de președinta Maia Sandu să participe la manifestările consacrate Zilei Independenței Republicii Moldova. Evenimente dedicate independenței se vor desfășura pe parcursul întregii zile în capitală și în întreaga țară.
„Independența care ne unește. Moldova-35”. Mitropoliții Antonie și Vladimir, deschiși pentru un dialog între cele două Biserici Ortodoxe din Republica Moldova
VIDEO // Patru cazuri de pestă porcină africană, confirmate în gospodării din Hâncești, Nisporeni și Ocnița. ANSA impune măsuri de control
Poliția nu a înregistrat niciun caz nou de escrocherie telefonică în ultimele 24 de ore
FOTO // Verificări la un agent economic din Florești. Vameșii au ridicat 14 autoturisme
În capitală va fi creat un Centru multifuncțional de servicii sociale pentru persoane cu dizabilități
Marea Dictare Națională // MEC anunță premiile oferite participanților care vor obține note de 9 și 10
FOTO // Peste 300 de tineri au depus jurământul militar în garnizoanele Chișinău și Bălți
Moldova#35 – Ce am construit // Ministrul Dan Suruceanu: „Ne-am integrat în Cultura Europeană”
VIDEO // Prim-ministrul Vasile Tofan a invitat cetățenii să participe la evenimentele dedicate Zilei Independenței
VIDEO // Premierul Vasile Tofan a solicitat revizuirea regulilor pentru autorizarea cabinetelor stomatologice
MMPS va introduce criterii de stabilire a gradului de dizabilitate la copii. Ministra Natalia Plugaru: „Dizabilitatea va fi evaluată în baza diagnosticului medical și a nivelului de funcționalitate”
Pompierii au intervenit la un incendiu într-o clădire părăsită din Chișinău
VIDEO // Ședință solemnă la Președinție: 35 de ani de Independență, între memoria trecutului și responsabilitatea prezentului
UPDATE // Traficul intens la Sculeni a fost fluidizat
Sofia Rotaru felicită Republica Moldova cu ocazia Zilei Independenței: „La mulți ani! Să fie pace”
MApN: Grup de drone depistate în proximitatea frontierei cu România
Rusia a declarat „persona non grata” un angajat al Ambasadei României la Moscova
UPDATE // Drona găsită în apropiere de Basarabeasca nu avea explozibili
Premierul României, Ilie Bolojan, mesaj pentru R. Moldova, la 35 de ani de independență: „Am fost și vom rămâne cel mai apropiat partener. Ne leagă aceeași limbă, o istorie și un destin comun”
„Drumul parcurs pentru a deveni stăpânii propriei sorți a fost unul greu”: mesajul premierului Vasile Tofan
Italia va transfera Ucrainei rachete, sisteme SAMP/T NG și radare
VIDEO // Conducerea Republicii Moldova a depus flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, marcând 35 de ani de Independență
Rusia a atacat infrastructura critică și blocuri de locuințe din mai multe regiuni ale Ucrainei
Serviciul ucrainean de informații: Un cetățean moldovean ar fi fost recrutat de armata rusă după ce autoritățile din Rusia au dispus expulzarea sa
MAE a condamnat încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova: „Un risc direct la adresa securității cetățenilor noștri”
INTERVIU MOLDPRES // Ambasadoarea Iwona Piórko: „Moldovenii au ales viitorul european, iar UE este hotărâtă să transforme această alegere în realitate”
Premierul Vasile Tofan, de Ziua Independenței: „Să fim mândri de ceea ce am reușit să obținem în acești 35 de ani de independență și să nu ne pierdem speranța”
Regele Charles a felicitat Republica Moldova cu ocazia Zilei Independenței
GALERIE FOTO // 27 august 1991 – Ziua în care Moldova a ales libertatea
SUA felicită Republica Moldova cu ocazia celor 35 de ani de independență