Camera de Comerţ şi Industrie împreună cu Ministerul Agriculturii pregătesc un program de susținere a producătorilor autohtoni
Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) a organizat, la 11 noiembrie, un dialog între reprezentanții mediului de afaceri și ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugen Osmochescu. Aproximativ 90 de reprezentanți ai întreprinderilor, asociațiilor de profil și autorităților publice au discutat despre accesul producției autohtone pe piață, simplificarea procedurilor administrative și îmbunătățirea mecanismelor de finanțare a sectorului agroalimentar, transmite MOLDPRES.
În deschiderea reuniunii, președintele CCI a RM, Sergiu Harea, a menționat că agricultura și industria alimentară continuă să aibă o contribuție importantă la economia țării. Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, în 2025, agricultura, silvicultura și pescuitul au reprezentat 7,4% din PIB, iar industria alimentară a generat o producție de 27,2 miliarde de lei, echivalentul a 28,7% din producția industrială totală.
În primele nouă luni ale anului 2026, producția agricolă globală a crescut cu 11,5% față de perioada similară a anului trecut. Totodată, evoluțiile sectorului indică diferențe între întreprinderile agricole și gospodăriile populației, în special în ceea ce privește producția animalieră.
Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugen Osmochescu, a declarat că, potrivit Raportului de extindere, negocierile pentru capitolele 11 „Agricultură și dezvoltare rurală” și 12 „Siguranța alimentelor” urmează să fie închise provizoriu în a doua jumătate a anului 2027. Acest calendar presupune pregătirea accelerată atât a autorităților, cât și a operatorilor din sector.
Ministrul a anunțat intenția de a elabora scheme de ajutor de stat pentru sectorul agroalimentar, inclusiv cu finanțare din fonduri europene, începând cel târziu cu anul 2028. De asemenea, în prima jumătate a anului 2027 urmează să fie realizată o analiză completă a sectorului agricol, care va servi drept bază pentru direcționarea resurselor financiare.
Unul dintre subiectele centrale ale discuțiilor a fost accesul producătorilor autohtoni la rețelele comerciale și dezvoltarea lanțurilor scurte de aprovizionare. În acest sens, CCI a RM și Ministerul Agriculturii lucrează la un program de susținere a producătorilor autohtoni, elaborat în baza Legii nr. 55/2026, care urmează să fie prezentat în luna decembrie.
Totodată, în contextul reavizării proiectului de lege privind combaterea practicilor comerciale neloiale în relațiile dintre furnizorii de produse agricole și alimentare și cumpărători, CCI a RM și asociațiile de producători susțin plafonarea cumulată la 20% a remizelor și risturnelor, precum și interzicerea celorlalte reduceri comerciale, după modelul aplicat în România. Propunerea urmărește să asigure un echilibru în relațiile contractuale dintre furnizori și cumpărători și să prevină practicile care pot afecta competitivitatea producătorilor autohtoni.
Participanții au discutat și despre dificultățile legate de procedurile de licențiere, inclusiv în cazul importurilor de culturi cerealiere și oleaginoase. Pentru protejarea pieței interne, aceștia au propus aplicarea instrumentelor de apărare comercială prevăzute de regulile Organizației Mondiale a Comerțului, precum măsurile antidumping, compensatorii și de salvgardare, inclusiv pentru importurile de produse lactate finite.
Accesul fermierilor la finanțare și gestionarea riscurilor agricole au constituit un alt subiect al reuniunii. A fost evidențiat rolul distribuitorilor de semințe, fertilizanți și produse de protecție a plantelor, care susțin activitatea producătorilor prin acordarea creditului comercial cu plata amânată. În acest context, au fost propuse spre examinare mecanisme de garantare parțială a creditului comercial agricol, instrumente de finanțare a capitalului circulant și soluții pentru restructurarea obligațiilor fermierilor afectați de calamități naturale.
Reprezentanții industriei de procesare au semnalat creșterea costurilor la energie și combustibil drept una dintre principalele provocări pentru perioada de iarnă și au solicitat examinarea unor măsuri de compensare și a unor programe de eficiență energetică. Discuțiile au vizat și restanțele la plata subvențiilor, inclusiv pentru cultivarea sfeclei de zahăr și asigurarea riscurilor în agricultură, precum și impactul majorării cotei TVA la produsele de panificație.
Alte probleme semnalate de mediul de afaceri țin de autorizarea produselor fitosanitare și reglementările din sectorul semincer. Participanții au menționat costurile procedurilor de autorizare, cerințele de recertificare a materialului semincer și condițiile de comercializare a semințelor în ambalaje mici.
De asemenea, au fost abordate subiecte privind gestionarea și reciclarea ambalajelor, eliminarea produselor fitosanitare expirate, autorizarea activităților de compostare și accesul producătorilor autohtoni la subvențiile de stat.
CCI a RM va sistematiza propunerile formulate de reprezentanții mediului de afaceri și le va transmite Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare pentru examinare. Participanții au solicitat și organizarea unor întâlniri tematice pe ramuri, cu reprezentanții ministerului.
Prin intermediul Comitetului pentru Antreprenoriat în Agricultură, Camera de Comerț și Industrie urmărește să asigure un cadru permanent de consultare între întreprinderi și autoritățile publice, astfel încât problemele semnalate de companii să fie luate în considerare la elaborarea și îmbunătățirea politicilor publice din domeniul agroalimentar.
Prețul motorinei scade sub pragul de 35 de lei
FOTO // Vinurile moldovenești, promovate la expoziția internațională ProWine Shanghai din China
Salariile angajaților din sistemul bugetar vor fi majorate din 1 ianuarie 2027. Victoria Belous: „Este cea mai mare creștere din ultimii ani”
VIDEO // Primăriile amalgamate voluntar vor putea accesa 3,4 miliarde de lei pentru proiecte de infrastructură în perioada 2027–2028
Euro și dolarul, în creștere față de leul moldovenesc
FOTO // Primul bloc locativ renovat energetic, inaugurat la Chișinău. Pierderile de căldură au fost reduse cu 64%
Piața gazelor naturale în ianuarie–septembrie 2026, prezentată într-un raport ANRE
Fiscul avertizează asupra unor mesaje false expediate în numele instituției
Freelancerii au înregistrat venituri de peste 56 de milioane de lei în luna octombrie
BNM și Banca Națională a Belgiei discută cooperarea și integrarea financiară europeană a Republicii Moldova
Fiscul va trimite notificări contribuabililor care declară neconcordant veniturile și salariile
Curs valutar anunțat de BNM: euro se apreciază ușor
Republica Moldova își va prezenta la COP31 experiența în gestionarea crizei energetice și reformarea sectorului energetic
FOTO // O unitate de producere a nutrețurilor pentru animale, deschisă la Colegiul de Medicină Veterinară din Brătușeni cu sprijinul Elveției
Bundestagul aprobă o reformă a serviciilor secrete: agenții vor putea desfășura operațiuni de sabotaj în străinătate
Schimb de experiență cu Irlanda pentru modernizarea serviciilor de ocupare. Ministra Natalia Plugaru: „Vom dezvolta acest parteneriat pentru a aduce beneficii cetățenilor”
O nouă piață pentru contractarea energiei electrice pe termen mediu și lung a devenit funcțională în Republica Moldova
Cinci incidente aeriene au fost înregistrate în Republica Moldova în ultima săptămână
Reforma sistemului unitar de salarizare în sectorul bugetar, pe agenda ședinței plenare a Parlamentului din 16 noiembrie
Întreprinderile autohtone vor beneficia de sprijin pentru consolidarea competitivității și a capacităților de export
ARMENPRESS: Armenia își propune să găzduiască Conferința ONU privind schimbările climatice COP34, în 2029
FOTO // Un laborator de mecanică agricolă, în valoare 173 mii de euro, a fost inaugurat la Colegiul Agroindustrial din Ungheni
Fermierii din nordul și sudul țării vor beneficia de consiliere agricolă prin oficii regionale la Bălți și Cahul
VIDEO // Zece cuiburi artificiale pentru șoimul dunărean și o mie de dispozitive pentru protejarea păsărilor, instalate pe linia Vulcănești–Chișinău
FOTO // IGSU a fost dotat cu 43 de automobile de teren, cu sprijinul Băncii Mondiale
Actele pentru comerțul cu mărfuri strategice pot fi achitate online prin MPay
Guvernatoarea Anca Dragu a invitat companiile din România să ia în considerare Republica Moldova ca destinație pentru noi proiecte și pentru extinderea afacerilor
GALERIE FOTO // „Poduri olimpice: Nadia Comăneci la Chișinău” – expoziție dedicată marii campioane, la Palatul Republicii
Un bărbat din Nisporeni, condamnat la șapte ani de închisoare după ce și-a bătut soția
Sancțiuni de peste 444 de mii de lei aplicate în luna octombrie de Fisc pentru activități ilicite de întreprinzător