Cadrul legal privind integrarea străinilor în Republica Moldova va fi consolidat
Chișinău, 23 septembrie 2026 – Comisia pentru securitate națională, apărare și ordine publică va propune Parlamentului examinarea în prima lectură a proiectului de lege privind integrarea străinilor în Republica Moldova.
Proiectul de lege, elaborat de Ministerul Afacerilor Interne, prevede modificarea mai multor acte normative cu scopul consolidării cadrului juridic în domeniul integrării străinilor, astfel încât acesta să răspundă evoluțiilor recente din domeniul migrației și azilului și să contribuie la creșterea eficienței, accesibilității și caracterului incluziv al mecanismelor de integrare.
Actul normativ propune instituirea Grupului de lucru interinstituțional privind includerea străinilor în programe și măsuri de integrare – o platformă de cooperare între autoritățile publice centrale și locale, precum și alte instituții relevante. Grupul va avea un rol activ în evaluarea nevoilor individuale ale străinilor și va putea participa la elaborarea planurilor individuale de integrare, în special în cazurile complexe sau care vizează persoane cu necesități speciale. Totodată, grupul va evalua periodic modul în care se desfășoară procesul de integrare, va identifica eventualele deficiențe și va planifica acțiuni comune între instituțiile implicate, asigurând astfel o abordare coordonată și eficientă.
Proiectul de lege mai prevede unificarea sesiunilor de acomodare socioculturală cu cursurile de inițiere în limba română. De asemenea, se propune eliminarea ajutorului bănesc acordat solicitanților de azil, în condițiile în care necesitățile de bază ale acestora sunt deja acoperite prin mecanismele prevăzute de cadrul normativ conex, care reglementează cazarea, alimentația, îmbrăcămintea și alte facilități materiale destinate solicitanților de azil fără mijloace de întreținere.
Străinii titulari ai cărții de rezidență vor putea deveni membri ai asociațiilor de economii și împrumut, drept rezervat până în prezent cetățenilor și apatrizilor. Persoanele aflate în custodie publică vor beneficia de asistență juridică de urgență prin numirea unui avocat de serviciu, iar solicitanții de recunoaștere a statutului de apatrid vor avea acces la asistență juridică indiferent de venituri. Beneficiarii de protecție temporară vor fi incluși în categoria persoanelor care pot beneficia de măsuri de ocupare a forței de muncă, inclusiv de indemnizație de șomaj. aceștia nu își vor pierde automat statutul în cazul în care documentul de ședere expiră în perioada în care participă la aceste măsuri.
Majoritatea prevederilor proiectului vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2027, cu excepția celor referitoare la noua Lege privind admisia, șederea și supravegherea străinilor, aplicabile din 1 iunie 2027.
În Republica Moldova, accesul străinilor la măsuri de integrare este asigurat prin intermediul Centrelor de integrare pentru străini din cadrul Inspectoratului General pentru Migrație. Anul trecut, 162 de persoane au solicitat măsuri de integrare prin intermediul acestor centre. Cele mai multe solicitări au venit din partea cetățenilor Ucrainei – 100 de persoane, ai Federației Ruse – 18 persoane și ai Turciei – 4 persoane.
Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova
Victimele infracțiunilor vor avea acces mai simplu la sprijin și despăgubiri
Arcul de Triumf din Chișinău va fi restaurat
Guvernul a început reorganizarea administrației publice centrale pentru reducerea cheltuielilor
Guvernul propune instituirea stării de urgență în sectoarele energetic și hidrologic pentru 60 de zile
Consiliul Național de Securitate a aprobat o serie de măsuri pentru asigurarea aprovizionării continue cu resurse energetice și pregătirea țării pentru sezonul rece
Mesajul Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, în urma ședinței Consiliului Național de Securitate
Prim-ministrul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu Ambasadorul Irlandei, Myles Geiran
Întrevederea vicepremierului pentru reintegrare Valeriu Chiveri cu noua ambasadoare a Republicii Austria în Republica Moldova
„Europa la tine acasă” – dialogul despre parcursul european continuă la Ungheni
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu membrii Comisiei pentru afaceri externe, apărare și securitate a Senatului Republicii Cehe
Spectacolul documentar „Noaptea scrisă cu roșu” va fi prezentat în scuarul Parlamentului
Parlamentul găzduiește vizita unei delegații a Senatului Republicii Cehe
Consiliul Național de Securitate se reunește luni, 21 septembrie
Discursul la Forumul Național al Profesioniștilor din Protecția Socială
Copiii din Găgăuzia, invitați la un concurs de spectacole în limba găgăuză
Raport al Ministerului Sănătății: Spitalul Clinic Bălți are deficiențe sistemice care necesită remediere
Noi oportunități de dezvoltare profesională și sporuri salariale pentru angajații din sistemul de asistență socială
Experți europeni sprijină producătorii moldoveni din acvacultură în pregătirea pentru integrarea în UE
Reprezentanți ai grupurilor de acțiune locală din șase țări participă la LEADER CONNECT MOLDOVA 2026
ANTA a demarat depunerea cererilor pentru autorizațiile multilaterale CEMT 2027
Republica Moldova își consolidează cooperarea internațională în domeniul informațiilor privind pasagerii
Cercetători din patru țări s-au reunit la Chișinău pentru a discuta despre biotehnologia plantelor medicinale
Ministerul Sănătății și AMDM consolidează siguranța dispozitivelor medicale printr-un plan de modernizare cu 25 de măsuri concrete
Parlamentul va ratifica un nou acord dintre Republica Moldova și România în domeniul infrastructurii de transport de interes strategic
Protecția civilă și apărarea împotriva incendiilor vor fi reglementate prin norme ajustate la standardele europene
Avertismente de sănătate mai clare și mai vizibile pe ambalajele produselor din tutun
Linia electrică Vulcănești-Chișinău: echipamentul defect din Stația electrică Chișinău a fost reparat
FOTO // Spectacolul „Ciuleandra” de Liviu Rebreanu marchează 30 de ani de la premieră la Satiricus. Teatrul îl readuce pe scenă
DOC // Republica Moldova are o nouă lege privind activitatea mass-media. Documentul a fost publicat în Monitorul Oficial
Activitatea economică din zona euro accelerează la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani