Activitatea economică din zona euro accelerează la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani
Activitatea economică din zona euro a accelerat în septembrie la cel mai rapid ritm din ultimii peste trei ani, contrar așteptărilor privind o încetinire, însă companiile se confruntă cu o creștere mai accentuată a costurilor de operare, potrivit unui sondaj S&P Global, citat de Reuters, preluat de MOLDPRES.
Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) pentru zona euro a urcat la 53,1 puncte în septembrie, de la 52,0 puncte în august. Este cel mai ridicat nivel înregistrat din aprilie 2023 și peste estimarea analiștilor chestionați de Reuters, care anticipau o scădere la 51,7 puncte. Un nivel al indicelui de peste 50 de puncte indică o creștere a activității economice.
Creșterea a fost susținută atât de sectorul serviciilor, cât și de industria prelucrătoare. Indicele PMI pentru servicii a urcat la 53,0 puncte, de la 51,6 puncte în august, atingând cel mai ridicat nivel din aproape un an și depășind estimarea de 51,5 puncte.
Indicele sectorului manufacturier a rămas la 52,7 puncte, același nivel ca în august. Indicatorul care măsoară producția, inclus în calculul PMI compozit, a crescut ușor, de la 53,3 la 53,4 puncte.
Comenzile noi au înregistrat cea mai rapidă creștere din ultimii peste patru ani, susținute și de majorarea exporturilor, inclusiv a schimburilor comerciale dintre statele din zona euro.
Companiile și-au majorat efectivele de personal pentru a face față cererii în creștere, însă au raportat și o majorare a costurilor de producție, în principal pe fondul prețurilor ridicate la energie. O parte dintre aceste costuri au fost transferate către consumatori.
Chris Williamson, economist-șef pentru afaceri la S&P Global, a declarat că presiunile inflaționiste au crescut din nou în septembrie, pe fondul majorării prețurilor la energie asociate conflictului din Orientul Mijlociu. El a apreciat însă că reziliența creșterii economice este un element încurajator.
Datele PMI apar în contextul în care Banca Centrală Europeană a majorat dobânzile pentru a doua oară în acest an, în încercarea de a limita accelerarea inflației alimentate de creșterea costurilor energetice. BCE a avertizat că presiunile asupra prețurilor ar putea persista.
Potrivit Reuters, piețele financiare anticipează în prezent încă trei majorări ale dobânzilor până la sfârșitul lunii iunie. Williamson a estimat că reziliența economiei în fața tensiunilor geopolitice și a creșterii prețurilor ar putea determina BCE să majoreze din nou dobânda până la sfârșitul anului.
Europa intră în sezonul rece cu prețuri mai mari la energia electrică
Comisia Europeană lansează Academia Europeană a Apei și o Platformă pentru reziliența în domeniul apei
FMI atenţionează asupra efectelor inegale ale inteligenței artificiale în Europa
Exerciții militare în vestul Belarusului, în apropierea hotarului cu Uniunea Europeană
BTA // Bulgaria Air, în top cinci companii aeriene din Europa de Est
Le Pen și Bardella condamnă acțiunile „ostile” ale Rusiei și resping orice presiune asupra Franței
Ucraina solicită Uniunii Europene încă 32,6 miliarde de euro pentru necesitățile de finanțare din 2027
Sărbătoarea Berii Oktoberfest 2026 începe la München. Un litru de bere ajunge la 15,90 euro
Donald Trump a promulgat legea privind noile sancțiuni împotriva Rusiei
Polonia se alătură Ucrainei și aliaților săi într-un proiect comun de apărare antiaeriană
Ucraina va primi încă 3,3 miliarde de euro din împrumutul european de 90 de miliarde
Siegfried Mureşan: „Sunt pregătit să formăm un guvern serios, reformator, pro-european”
SUA ar putea retrage până la 40.000 de militari din Europa
Parlamentul din Marea Britanie va analiza modul în care sunt alese piesele pentru Eurovision
Copiii din Găgăuzia, invitați la un concurs de spectacole în limba găgăuză
Raport al Ministerului Sănătății: Spitalul Clinic Bălți are deficiențe sistemice care necesită remediere
Noi oportunități de dezvoltare profesională și sporuri salariale pentru angajații din sistemul de asistență socială
Experți europeni sprijină producătorii moldoveni din acvacultură în pregătirea pentru integrarea în UE
Reprezentanți ai grupurilor de acțiune locală din șase țări participă la LEADER CONNECT MOLDOVA 2026
ANTA a demarat depunerea cererilor pentru autorizațiile multilaterale CEMT 2027
Republica Moldova își consolidează cooperarea internațională în domeniul informațiilor privind pasagerii
Cercetători din patru țări s-au reunit la Chișinău pentru a discuta despre biotehnologia plantelor medicinale
Ministerul Sănătății și AMDM consolidează siguranța dispozitivelor medicale printr-un plan de modernizare cu 25 de măsuri concrete
Parlamentul va ratifica un nou acord dintre Republica Moldova și România în domeniul infrastructurii de transport de interes strategic
Protecția civilă și apărarea împotriva incendiilor vor fi reglementate prin norme ajustate la standardele europene
Avertismente de sănătate mai clare și mai vizibile pe ambalajele produselor din tutun
Linia electrică Vulcănești-Chișinău: echipamentul defect din Stația electrică Chișinău a fost reparat
FOTO // Spectacolul „Ciuleandra” de Liviu Rebreanu marchează 30 de ani de la premieră la Satiricus. Teatrul îl readuce pe scenă
DOC // Republica Moldova are o nouă lege privind activitatea mass-media. Documentul a fost publicat în Monitorul Oficial
Activitatea economică din zona euro accelerează la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani