ro

 

Oficial
13 Noiembrie, 2026 / 17:11
/ Acum 20 ore

Securitatea Republicii Moldova și pașii următori în procesul de aderare la UE, în centrul discuțiilor Președintei Maia Sandu cu liderii europeni la Dublin

Președinția Republicii Moldova
presedinte.md

Președinta Maia Sandu a discutat joi, 12 noiembrie, cu liderii europeni despre consolidarea parteneriatelor de securitate ale Republicii Moldova și despre următorii pași în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Discuțiile au avut loc la summitul Comunității Politice Europene de la Dublin.

Într-un format multilateral, șefa statului a adus la aceeași masă un grup de lideri europeni, prieteni apropiați ai țării noastre: Președintele României, Nicușor Dan, Președintele Franței, Emmanuel Macron, Prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, Prim-ministrul Irlandei, Micheál Martin, a cărui țară deține Președinția Consiliului UE, Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și Președintele Consiliului European, António Costa. Liderii au discutat despre a consolidarea rezilienței Republicii Moldova, procesul de aderare la UE și întărirea rolului Moldovei de factor de stabilitate și securitate pentru Ucraina și Uniunea Europeană.

Împreună cu Președintele Emmanuel Macron, șefa statului a co-prezidat o masă rotundă despre securitatea și apărarea Europei democratice. Liderii au vorbit despre cele două războaie ale Rusiei: invazia pe scară largă a Ucrainei și războiul hibrid împotriva Europei. Discuțiile au vizat și cum poate Europa să răspundă împreună noilor amenințări la adresa proceselor electorale, a securității energetice și a spațiului informațional.

Președinta a participat și la reuniunea Coaliției europene împotriva drogurilor, lansată de Franța și Italia în 2025, la summitul Comunității Politice Europene de la Copenhaga. Traficul de droguri afectează întreaga Europă, iar rețelele implicate acționează transfrontalier. În acest sens, Republica Moldova își unește eforturile cu partenerii europeni și cooperează cu toate statele care împărtășesc aceleași îngrijorări.

Tot la Dublin, Președinta Maia Sandu a avut discuții bilaterale cu Cancelarul federal al Germaniei, Friedrich Merz, Prim-ministrul Portugaliei, Luís Montenegro, Prim-ministra Danemarcei, Mette Frederiksen, Prim-ministrul Bulgariei, Rumen Radev, Prim-ministrul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, Prim-ministrul Letoniei, Andris Kulbergs, Prim-ministrul Maltei, Robert Abela, Președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, și Secretarul General al Consiliului Europei, Alain Berset.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Premierul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu Vicepreședintele Turciei, Cevdet Yılmaz

/ Acum 2 zile

Președinta Maia Sandu participă la summitul Comunității Politice Europene de la Dublin

/ Acum 2 zile

Premierul Vasile Tofan, în discuții cu reprezentanții Băncii Mondiale

/ Acum 3 zile

Prim-ministrul Vasile Tofan va efectua o vizită de lucru în Turcia

/ Acum 3 zile

Premierul Vasile Tofan și Comisara europeană Marta Kos au participat la evenimentul dedicat celor 15 ani de activitate a Asociației Businessului European

/ Acum 3 zile

Lilia Dabija, la Conferința anuală privind extinderea UE: „Scopul reformei administrației publice locale este ca serviciile publice de calitate să ajungă la fiecare cetățean”

/ Acum 3 zile

Progresele Republicii Moldova și prioritățile de pe agenda europeană, discutate de Premierul Vasile Tofan și Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos

/ Acum 4 zile

President Maia Sandu’s Address at the Connectivity Platform Meeting

/ Acum 4 zile

Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, anunță un sprijin suplimentar de 30 de milioane de euro pentru Republica Moldova, destinat atenuării costurilor la energie

/ Acum 4 zile

Președinta Maia Sandu, la reuniunea Connectivity Platform: „Împreună și conectați, chiar și cei mici sunt mai în siguranță”

/ Acum 4 zile

Întrevederea viceprim-ministrului Valeriu Chiveri cu șeful Misiunii Comitetului Internațional al Crucii Roșii, François Blancy

/ Acum 4 zile

Premierul Vasile Tofan, la reuniunea Platformei pentru Conectivitate Digitală: „Pentru o țară mică precum Moldova, digitalizarea este o necesitate competitivă”

/ Acum 4 zile

Președinta Maia Sandu: Moldova își propune să încheie negocierile de aderare la UE până în 2028 și pledează pentru mecanisme europene mai ferme de protejare a statului de drept după aderare

/ Acum 4 zile

Mesajul președintei Maia Sandu în cadrul Conferinței anuale privind extinderea Uniunii Europene – „Pachetul de extindere 2026”