Republica Moldova va deveni membră a International IDEA. Proiectul de lege, susținut în prima lectură
Republica Moldova va deveni membră a Institutului Internațional pentru Democrație și Asistență Electorală (International IDEA), pentru a-și consolida instituțiile democratice și integritatea proceselor electorale. Parlamentul a susținut astăzi, în prima lectură, proiectul de lege privind aderarea țării la statutul organizației. Documentul a fost prezentat în plen de secretarul de stat al Ministerului Justiției, Lilian Apostol, comunică MOLDPRES.
Potrivit autorităților, aderarea va permite Republicii Moldova să beneficieze de expertiză internațională, asistență practică și financiară, instrumente de avertizare timpurie și schimb de bune practici pentru prevenirea riscurilor care pot afecta desfășurarea alegerilor libere, corecte și transparente.
„Prin aderare, Republica Moldova va deveni membru cu drepturi depline al organizației și va putea participa la vot în organele sale de conducere, inclusiv în Consiliul organizației”, a declarat Lilian Apostol în plenul Parlamentului.
Secretarul de stat a subliniat că International IDEA nu va avea competențe de decizie sau de control asupra proceselor electorale naționale. Rolul organizației va fi de a sprijini eforturile Republicii Moldova de consolidare a instituțiilor democratice și de prevenire a riscurilor electorale.
„Aderarea nu elimină riscurile și nu înlocuiește necesitatea realizării reformelor. Ea contribuie însă la prevenirea riscurilor, care este unul dintre cele mai importante obiective, și ne permite să reacționăm din timp atunci când apar amenințări”, a afirmat Lilian Apostol.
Conform sursei citate, Republica Moldova cooperează cu International IDEA din anul 2013, prin intermediul Comisiei Electorale Centrale (CEC). Potrivit lui Lilian Apostol, organizația a oferit deja sprijin autorităților naționale.
În această perioadă, Institutul a sprijinit CEC în analiza și monitorizarea mediului online, contribuind la identificarea riscurilor asociate publicității politice și răspândirii informațiilor false pe rețelele de socializare.
Acesta a precizat că, în opinia autorităților, sprijinul punctual nu mai este suficient, iar obținerea statutului de membru va permite dezvoltarea unui parteneriat mai amplu, inclusiv prin implicarea altor instituții ale statului și a Parlamentului.
„Cred că avem nevoie, în acest moment, de acces permanent la expertiză comparativă și la asistență practică, pentru a asigura desfășurarea unor procese democratice și a unor alegeri democratice”, a spus Lilian Apostol.
Potrivit proiectului, Comisia Electorală Centrală va deveni punctul focal național în relația cu International IDEA, iar Ministerul Afacerilor Externe se va ocupa de depunerea instrumentelor de aderare.
Secretarul de stat a precizat că aderarea este compatibilă cu Constituția Republicii Moldova, cu cadrul normativ național și cu angajamentele internaționale ale țării, fără a fi necesare, în această etapă, modificări ale legislației naționale.
Contribuția anuală a Republicii Moldova la organizație este voluntară și flexibilă, fiind estimată în prezent la aproximativ 50.000 de euro.
„Aceasta nu trebuie privită doar ca o cheltuială, ci mai degrabă ca o investiție într-un fond de lucru al Institutului, de pe urma căruia Republica Moldova va putea beneficia de asistență și de un sprijin mai consistent”, a declarat Lilian Apostol.
Conform datelor prezentate de secretarul de stat, din 2013 și până în prezent, International IDEA a oferit Republicii Moldova sprijin în valoare de aproximativ patru milioane de euro.
International IDEA este o organizație interguvernamentală fondată în anul 1995, la Stockholm, Suedia. În prezent, aceasta reunește 35 de state membre, inclusiv mai multe țări ale Uniunii Europene. Misiunea organizației este de a promova democrația durabilă și de a consolida procesele electorale prin dezvoltarea capacităților instituționale, schimbul de experiență și promovarea transparenței și responsabilității.
CEC a suspendat temporar depunerea online a contestațiilor electorale
Alegătorii vor putea vota duminică doar cu acte de identitate în format fizic
Peste 18 mii de buletine de vot vor fi tipărite pentru scrutinul de duminică. Acestea vor fi disponibile în patru limbi
Șapte localități vor organiza alegeri locale noi duminică. Astăzi este ultima zi de agitație electorală
Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, merge la București: întrevedere cu omologul român și semnarea unui acord de cooperare militară
Acordul tehnico-militar cu Ucraina: Anatolie Nosatîi demontează falsurile și explică în ce condiții va fi publicat documentul
CEC a anulat înregistrarea unui candidat la funcția de primar al satului Chirsova, UTA Găgăuzia
Ambasadoarea Victoria Roșa, la Forumul de Cooperare în domeniul Securității: R. Moldova condamnă atacurile Rusiei asupra Ucrainei și avertizează asupra riscurilor pentru securitatea regională
Vicepremierul Mihai Popșoi, întrevedere cu membrii Camerei Reprezentanților a Regatului Țărilor de Jos: „La Haga avem parteneri care susțin viitorul european al R. Moldova”
VIDEO // Igor Grosu, despre sprijinul pentru agricultori: „Fermierii au nevoie de soluții, nu de politicieni care vorbesc în numele lor”
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, explică de ce s-a întâlnit cu mitropoliții Antonie și Vladimir: „Trebuie să fie o colaborare frumoasă între cele două mitropolii”
Parlamentul va organiza audieri cu ușile închise privind atacul cibernetic și compromiterea datelor a 750.000 de cetățeni
Țările de Jos își reafirmă sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană
Maia Sandu a transmis condoleanțe familiilor victimelor accidentului feroviar din provincia Toledo: „R. Moldova este alături de poporul spaniol”
FOTO // Peste 306 milioane de lei au fost alocate pentru proiecte de dezvoltare locală în raionul Strășeni
Energocom a anunțat prețul estimativ de achiziție a gazelor naturale pentru luna noiembrie
Agenția Internațională pentru Energie avertizează că depozitele de gaze din UE au scăzut la 75% din capacitate în pragul sezonului rece
FOTO // Programul „Satul European” a finanțat renovarea gimnaziului din Dumbrăvița, Sângerei
GALERIE FOTO // La Cimișlia a fost inaugurat un nou sediu al Direcției de ocupare a forței de muncă. Peste 200 de posturi vacante, disponibile pentru cetățenii din regiune
Consultările cu privire la reforma administrației publice locale au continuat la Parlament: „Avem un obiectiv comun: primării mai puternice, cu echipe specializate și servicii mai bune pentru oameni”
Ungaria își deschide arhivele comuniste și publică lista cu peste 50.000 de agenți și informatori ai fostei poliții politice
FOTO // Infrastructura de canalizare din municipiul Soroca va fi modernizată cu o investiție de 11,5 milioane de euro
Republica Moldova își propune să încheie negocierile de aderare la UE până în 2028. Premierul Vasile Tofan: „Cu cât ne apropiem mai mult de acest obiectiv, cu atât presiunile vor crește”
Secțiile de votare s-au deschis în SUA pentru alegerile de la jumătatea mandatului prezidențial
VIDEO // Pachetul de extindere al UE pentru 2026: Cristina Gherasimov explică importanța raportului pentru parcursul european al Republicii Moldova
Premierul Vasile Tofan, intervenție la două forumuri europene: Avansăm spre UE și consolidăm securitatea energetică a țării
Elevii din Republica Moldova pot participa la Olimpiada Națională de Inteligență Artificială
VIDEO // Peste 100.000 de cereri pentru compensații la căldură, înregistrate în prima zi. Ministra Natalia Plugaru: „Vrem să ajungem la cât mai multe persoane”
Operațiunea „Pieton”. Poliția intensifică acțiunile de prevenire a accidentelor rutiere
Republica Moldova își prezintă oferta turistică la WTM London 2026