Cronica INDEPENDENȚEI // „Sfatul Țării”, cotidianul care a scris istorie fără cenzură

La 27 august 1990 apărea primul număr al cotidianului „Sfatul Țării”, una dintre primele publicații libere din Republica Moldova de după proclamarea Declarației de Suveranitate. Fondat de Parlament, ziarul l-a avut în frunte pe editorialistul Nicolae Misail, deputat în primul Parlament ales democratic. „Am insistat să ne numim «Sfatul Țării», deoarece așa se numea ziarul Parlamentului din 1918 care a proclamat Unirea”, își amintește astăzi Nicolae Misail. Pentru jurnalistul și deputatul de atunci, anii Renașterii Naționale se derulează astăzi ca o peliculă, cu momentele din sala Parlamentului, mișcările de stradă și deciziile luate în culisele puterii.



Misail își amintește în detaliu și cele trei zile tensionate din august 1991, când, în timp ce la Moscova se desfășura tentativa de lovitură de stat, la Chișinău se decidea soarta Republicii Moldova. „Era important să acționezi rapid și la timp”, spune el, evocând informațiile potrivit cărora armata sovietică primise ordin să preia controlul asupra Chișinăului, iar o listă cu peste 200 de nume ale deputaților ar fi fost pregătită pentru eventuale arestări și deportări în cazul victoriei puciștilor. Fostul deputat afirmă că a văzut și textul inițial al proiectului Declarației de Independență, păstrând în memorie alineatele care au fost excluse ulterior.

În anii Renașterii Naționale, „Sfatul Țării” a devenit o tribună a aspirațiilor de libertate și de unitate națională. În paginile ziarului au fost publicate pentru prima dată versurile „Suveranitate” de Ion Hadârcă. 

„Suveranitate”, poezia care a deschis primul număr al ziarului

În primul număr al ziarului, apărut la 27 august 1990, pe prima pagină a fost publicată poezia „Suveranitate”, cu mențiunea: „În exclusivitate pentru Sfatul Țării”. Autorul versurilor, poetul Ion Hadârcă, era prim-vicepreședinte al Parlamentului și a scris poezia la 17 august, chiar în ziua sa de naștere. Versurile lui Ion Hadârcă, puse pe muzică de Ion Aldea-Teodorovici, au devenit un imn al libertății, fiind interpretate la Marea Adunare Națională din 16 decembrie 1990 de marii artiști Doina și Ion Aldea-Teodorovici.



Nicolae Misail: „Când am venit în fruntea cotidianului Parlamentului, am decis că va fi numit, ca în 1918, «Sfatul Țării». Primul număr, prin ce este interesant? Prin faptul că eu l-am rugat pe domnul Hadârcă să ne scrie o poezie. Dumnealui a scris versurile «Suveranitate», care mai târziu au fost puse pe muzică și cântate de Doina și Ion Aldea-Teodorovici. 

Când am preluat conducerea și am prezentat platforma, am adunat o echipă. Doar jumătate dintre ei erau jurnaliști de profesie, ceilalți erau reprezentanți ai altor domenii. Asta ne-a permis să abordăm o tematică diversă. 

Primele publicații țineau de Renașterea Națională și de activitatea Parlamentului. Era rubrica «Parlamentul». Mai târziu, în 1992, a apărut războiul de pe Nistru. Nu a fost nicio ediție de ziar în care să nu avem un articol sau un reportaj de pe linia frontului. Reporterii de la «Sfatul Țării» erau acolo, alături de eroii care luptau. Aveam știrea la zi. Primeam scrisori de la oameni.



Trebuie să subliniez că a fost primul ziar liber care a publicat articole fără nicio cenzură. Au fost articole care stârneau nemulțumiri, desigur. Era numit un ziar rebel și unionist. Noi publicam articole despre Marea Unire din 1918. În primul număr, din 27 august 1990, am publicat un articol despre Nicolae Alexandri, primul redactor-șef al publicației «Sfatul Țării» din 1918.”



De la mitingurile din Chișinău la tribuna Parlamentului

În anii Renașterii Naționale, Nicolae Misail a fost unul dintre primii jurnaliști care au relatat despre mitingurile și manifestațiile desfășurate în centrul Chișinăului. A participat la toate mitingurile și la cele trei Mari Adunări Naționale. Înainte de a prelua conducerea cotidianului „Sfatul Țării”, editorialistul făcea parte din redacția ziarului „Moldova Socialistă”, unde se lovea adesea de reticența conducerii atunci când propunea publicarea unor materiale despre reuniunile și manifestațiile din Chișinău.



În 1990, Nicolae Misail a fost ales deputat în primul Parlament și a făcut parte din grupul care a pregătit prima sesiune a legislativului, având acces la listele primilor deputați aleși.

Nicolae Misail: „Mă uitam la acea listă și am observat că peste 220 de deputați erau membri de partid, vreo 30 și ceva de prim-secretari de raioane, cam tot atâția președinți ai comitetelor executive. Noi, cei de la Mișcarea Națională, eram mai puțin de 40%. Dar cum am reușit noi, cu atâția comuniști, cu atâția secretari de partid, să votăm majoritar drapelul tricolor, stema, Declarația de Suveranitate? Era Lidia Istrati, Tudor Panțîru, care încercau să-i convingă pe agrarieni. Am lucrat cu ei și i-am convins. O experiență care ar merita atenția actualilor parlamentari.



Când a început puciul de la Moscova, în august 1991, deputații se aflau în concediu. M-am dus la țară să-mi văd mama, dar ea nu avea televizor. În ziua de luni am revenit la lucru, să văd ce se mai întâmpla prin redacție. A venit la mine o echipă întreagă care nu știa ce să facă, dacă vom scoate ziarul. Mi-au zis că e puci la Moscova și Gorbaciov este arestat în Crimeea. Atunci toată lumea se temea că puciștii vor prelua puterea. Le-am spus ferm că scoatem ziarul și urmărim actualitatea, i-am îndemnat să mergem înainte.”



Puciul de la Moscova și rezistența de la Chișinău

Tentativa de lovitură de stat de la Moscova, din august 1991, a creat o situație extrem de tensionată și la Chișinău. În timp ce liderii de la Kremlin încercau să preia controlul asupra Uniunii Sovietice, în Republica Moldova existau temeri privind o posibilă intervenție militară. Generalul-colonel sovietic Vladlen Kolesov, membru al grupului parlamentar pro-sovietic „Moldova Sovietică”, s-a prezentat la Guvern și i-a cerut premierului de atunci, Valeriu Muravschi, instituirea unor restricții de circulație pe timp de noapte. Muravschi a refuzat să ia o asemenea decizie fără consultarea conducerii țării.

Nicolae Misail își amintește că informațiile despre riscul unei intervenții militare au mobilizat rapid parlamentarii și populația. Unitățile militare sovietice dislocate  în Republica Moldova erau în stare de alertă.

Nicolae Misail: „Kolesov a intrat la Muravschi și i-a spus că trebuie impuse restricții de circulație pe timp de noapte. Muravschi i-a răspuns că nu poate lua decizia de unul singur, fără președintele Parlamentului și fără președintele Republicii. Atunci Mircea Snegur și Alexandru Moșanu erau în concediu, se aflau la sanatoriu. Victor Berlinschi era președintele Comisiei pentru Securitate și, împreună cu Andrei Vartic, au spus: «Măi, băieți, noi trebuie să facem ceva».

Noi am avut informații că de la Bulboaca o unitate de desant se apropie, că trupe armate o să vină să înconjoare Chișinăul. Atunci băieții au organizat foarte repede. Mă mir cum am reușit să organizăm atât de operativ, astfel încât, a doua zi, 19 august, să fie blocate cu plite de beton toate intrările în capitală. Era și în Odesa ridicată armata, la Bolgrad, de asemenea, erau trupe armate care aveau indicația de la Moscova să ia Chișinăul.

Atunci Ion Hadârcă a vorbit la Televiziunea Națională și a spus că Republica Moldova nu susține puciul de la Moscova. Foarte multă lume a început să vină spre Chișinău. Veneau oameni să apere Televiziunea Națională. Până seara, la Chișinău au revenit Mircea Snegur și Alexandru Moșanu.

Importantă a fost operațiunea desfășurată de Berlinschi și Vartic. Ei l-au chemat pe Kolesov și i-au explicat că, dacă intră armata în Chișinău, vor fi vărsări de sânge. Oamenii îl susțin pe Gorbaciov și perestroika. Ei au reușit să-l convingă pe Kolesov să-și retragă ordinul de ofensivă asupra Chișinăului și să le indice tuturor unităților să se retragă în cazărmi.

Îmi aduc aminte că au fost întocmite niște liste, erau datate 21 august, cu 200 și ceva de deputați care trebuiau «întrebați de sănătate», adică vor fi arestați și deportați. Situația era tensionată. Deputații s-au dus prin sate, orașe, au vizitat raioane întregi. Oamenii veneau la Chișinău să apere tricolorul, Televiziunea Națională.”



Declarația de Independență, între idealul Unirii și realitatea politică

Nicolae Misail își amintește că decizia de a elabora textul Declarației de Independență a fost luată la 25 august 1991, într-un moment în care situația politică din Republica Moldova era extrem de tensionată. Pe 27 august, toți deputații au fost rechemați din concediu, iar proiectul declarației a intrat în dezbatere în forurile de conducere ale Parlamentului. Cotidianul „Sfatul Țării” a publicat textul integral al Declarației de Independență cu semnăturile tuturor deputaților.



Nicolae Misail: „Proiectul declarației a fost dat citirii pe 26 august. Dezbaterile la ședința Prezidiului au durat apropae zece ore. În proiectul declarației, mă refer la textul inițial, era toată istoria noastră, ocupația sovietică, actul Unirii din 1918. Însă au fost opinii categorice privind excluderea acestui alineat, astfel fiind condiționată votarea unui grup de deputați. Atunci Moșanu a transferat decizia pentru a doua zi, 27 august.

În întreaga țară, oamenii au primit vestea despre organizarea Marii Adunări Naționale. Au început să vină oameni mulți, era foarte multă lume.



Dacă rămâneau prevederile inițiale, Declarația de Independență avea să producă efect juridic în vederea Unirii cu România.

Înainte de a fi votată, la ședința Prezidiului, în piață a început să vină multă lume. Centrul Chișinăului era plin de oameni și atunci votul a avut loc.

În cele trei zile, 24, 25 și 26, eram deciși să facem declarație de unire cu România și ne gândeam: facem declarație de independență sau facem declarație de unire cu România? Dar nu aveam suficiente voturi pentru asta.

În această perioadă, Ion Hadârcă și Nicolae Țîu au plecat la București pentru a constitui un Guvern în afara țării. Autoritățile de la București însă au insistat să facem Independența.”



Integrarea europeană este un obiectiv realist

Privind la Republica Moldova de astăzi, Nicolae Misail consideră că parcursul european răspunde, în mare parte, aspirațiilor generației Renașterii Naționale și idealurilor care au animat societatea la începutul anilor ’90. În viziunea sa, în Declarația de Independență se regăsesc două direcții fundamentale care au marcat acea perioadă – orientarea europeană și spiritul unirii.

Nicolae Misail: „Sunt două lucruri în declarația aceasta: direcția europeană și spiritul unirii.

Da, întrunește aspirațiile din 1991, dar a trecut prin dezamăgiri. Exodul începe în 1994. Noi am trecut printr-un malaxor de reforme, nu erau bani, au fost cupoane, taloane pentru produse alimentare – zahăr, unt, chibrituri, erau și pentru lenjerie de corp. Mulți deputați din grupul nostru au rămas fără lucru în 1994 și au plecat peste hotare să muncească. Au fost guvernări care au lăsat amprente negative, un dezgust amar pentru oameni.

Acum avem o guvernare fermă și oricine ar pune la îndoială trebuie să se gândească că nu există o altă forță mai puternică cu care poate fi înlocuită.

Integrarea europeană este un obiectiv realist, iar Unirea o facem prin educație și cooperare. Artiștii și teatrele au făcut demult Unirea. Cei care critică actuala guvernare nicidecum nu pot câștiga imagine, dimpotrivă, își reduc sprijinul între oameni.”



Independența Republicii Moldova nu s-a făcut într-o singură zi. A fost rezultatul unui proces început cu ani înainte de o generație care a avut curajul să ceară libertate, să-și apere identitatea și să revendice dreptul de a-și decide propriul destin. „Cronica Independenței” reconstituie această perioadă prin mărturiile oamenilor care au trăit acele timpuri și explicațiile istoricilor. Sunt povești despre oameni, curaj, speranță și despre o societate care a avut puterea să ceară schimbarea.


	
Cronica INDEPENDENȚEI // Declarația de Suveranitate – actul de curaj care a deschis drumul spre Independența Republicii Moldova
	
Cronica INDEPENDENȚEI // „Ne-am pus în fața tancurilor sovietice” - amintiri despre ziua care a demonstrat curajul unei generații
	
Cronica INDEPENDENȚEI // Mărturii despre Cenaclul „Alexei Mateevici” și Renașterea Națională
	
Cronica INDEPENDENȚEI // Cum a început „Istoria românilor” în Republica Moldova
	
Cronica INDEPENDENȚEI // Igor Șarov: „Independența – între speranța de atunci și responsabilitatea de azi”
	
Cronica INDEPENDENȚEI // Alexandru Tănase: „Independența ca sumă a vieții noastre istorice”
	
Cronica INDEPENDENȚEI // „Mai întâi spui, strigi «Libertate!»”: reflecțiile unei generații care a făcut istorie