ro

 

Societate
23 Septembrie, 2026 / 17:15
/ Acum 1 zi

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, despre situația pe Nistru: „Acumulările de apă sunt de trei ori mai mici decât deversările, iar situația s-a agravat”

Situația hidrologică de pe Nistru s-a agravat, acumulările de apă fiind în prezent de trei ori mai mici decât deversările din lacul de acumulare, a declarat ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, după ședința de astăzi a Guvernului. Potrivit oficialului, autoritățile pregătesc măsuri suplimentare pentru a asigura alimentarea cu apă a populației, în cazul în care situația se va înrăutăți, transmite MOLDPRES.

„Astăzi, acumulările sunt de trei ori mai mici decât deversările din lac, ceea ce înseamnă că situația s-a agravat, iar starea de urgență ne oferă instrumente pentru a interveni în caz de necesitate, având în vedere că riscurile au crescut”, a spus Gheorghe Hajder.

Ministrul a precizat că principala prioritate a autorităților este menținerea alimentării cu apă a populației, inclusiv prin asigurarea funcționării celor două stații strategice care aprovizionează cu apă localități din nordul și centrul Republicii Moldova.

„Prioritatea noastră este să asigurăm alimentarea cu apă a cetățenilor, iar cele două stații strategice, care aprovizionează în nordul Republicii Moldova, dar și în centrul Republicii Moldova, să fie funcționale și, în cazul în care vor fi necesare acțiuni suplimentare, noi să avem toate instrumentele ca să intervenim”, a declarat Hajder.

Potrivit ministrului, autoritățile urmăresc evoluția nivelului și rezervelor de apă și sunt pregătite să intervină rapid dacă situația va deveni mai critică.

„Este important să înțelegem că trebuie să urmărim evoluția și situația interioară. Odată există riscul ca să diminueze deversările, atunci apa va scădea la un nivel și trebuie să vedem. În cazul în care vor fi necesare măsuri suplimentare pentru a capta apa de la niveluri mai joase, trebuie să avem acele instrumente și să intervenim foarte rapid. Este important să continuăm aprovizionarea cu apă”, a explicat ministrul.

Printre eventualele măsuri analizate se numără limitarea temporară a unor consumuri de apă care nu sunt esențiale sau prioritare, până la stabilizarea situației.

„Acum este sigur că pot fi necesare și alte acțiuni, cum ar fi limitarea unor utilizări de apă pentru acțiunile neesențiale sau care cel puțin nu sunt o prioritate la această etapă, până când situația se va stabiliza. Deci sunt niște acțiuni care ar putea fi necesare în cazul în care situația s-ar agrava”, a spus Hajder.

Ministrul a menționat că, în funcție de evoluția situației, ar putea fi necesară procurarea unor echipamente și materiale suplimentare, precum și implicarea unor companii specializate.

„Vorbim inclusiv de asigurarea cu echipamente noi, dacă este cazul, procurarea altor materiale, intervenția unor companii cu expertiză, dacă este necesar, pentru că ne trebuie să fim gata ca să intervenim în foarte scurt timp. Pentru că cunoaștem foarte bine că atunci când nu este apă, este o problemă gravă care nu poate aștepta toate procedurile birocratice care există în mod normal”, a declarat ministrul Mediului.

Hajder a explicat că trecerea de la starea de alertă la un regim de intervenție mai larg este determinată de evoluția situației hidrologice. Starea de alertă a fost instituită în perioada verii, însă precipitațiile așteptate în toamnă întârzie, iar rezervele de apă au continuat să scadă.

„Vreau să înțelegem că starea de alertă a fost necesară pe parcursul verii, în condițiile în care suntem în perioada de toamnă, iar eventual ploile sunt mai mari. Respectiv, suntem în perioada de toamnă, vedem că aceste precipitații întârzie să apară. Deci asta înseamnă că situația s-a agravat între timp, pentru că rezervele au scăzut. Respectiv, trecem la o nouă etapă să avem instrumentele necesare în caz de necesitate”, a precizat Gheorghe Hajder.

În ceea ce privește solicitările Ucrainei privind reducerea în continuare a deversărilor, ministrul a spus că diminuarea debitului este inevitabilă, însă autoritățile trebuie să se asigure că aceasta nu va afecta aprovizionarea populației cu apă.

„O diminuare a debitului este inevitabilă. Acum este important să asigurăm că limitarea nu va afecta aprovizionarea oamenilor și asta este cumva obiectivul Guvernului, în primul rând. Respectiv, trebuie să ținem cont de rezervele de apă și să ținem cont că, în cazul în care aceste precipitații vor întârzia să apară și pentru următoarele luni, noi totuși să nu rămânem fără apă”, a afirmat Hajder.

Ministrul a adăugat că măsurile întreprinse până acum de autorități au permis menținerea unor rezerve, chiar dacă acestea sunt la un nivel minim.

„Toate acțiunile care au fost luate de Guvern, cel puțin, ne-au asigurat că noi încă să avem, chiar dacă rezerve minime, dar să le avem, că în cazul în care nu s-ar fi intervenit, ar fi putut deja să ajungem la un debit foarte scăzut care ar fi generat probleme”, a spus Gheorghe Hajder.

Guvernul va propune Parlamentului declararea stării de urgență în sectoarele energetic și hidrologic, la nivel național, pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu 26 septembrie. Măsura are caracter preventiv și este necesară pentru ca autoritățile să poată interveni rapid în cazul unor perturbări în aprovizionarea cu energie, carburanți și apă, în contextul riscurilor regionale și al deficitului hidrologic sever.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Vasile Tofan: „Peste 620 de mii de gospodării ar putea beneficia de compensații la energie în acest sezon”

/ Acum 1 zi

Poliția: 56 de tentative de escrocherie telefonică au fost dejucate în ultimele 24 de ore

/ Acum 1 zi

Atenționare pentru operatorii economici: accesul la portalul vamal din România ar putea fi întrerupt în această seară

/ Acum 1 zi

Mai multe vehicule dezmembrate și cu termenul de aflare în țară depășit au fost descoperite în cadrul unui control vamal

/ Acum 1 zi

Elevi din 12 școli studiază o nouă disciplină opțională, care permite aplicarea practică a cunoștințelor

/ Acum 1 zi

Schimbări în prestarea serviciilor cadastrale: din 1 octombrie, în unele localități, acestea vor fi disponibile doar la sediile Cadastrului Bunurilor Imobile

/ Acum 1 zi

Resursele alocate pentru educația incluzivă vor crește: banii vor fi repartizați școlilor în funcție de numărul copiilor care au nevoie de sprijin

/ Acum 1 zi

Fostul director și trei angajați ai Centrului de Plasament din Bădiceni vor ajunge pe banca acuzaților pentru exploatarea prin muncă a cinci persoane cu dizabilități

/ Acum 1 zi

Administratorul unei companii a fost reținut de CNA într-un dosar de escrocherie și spălare de bani

/ Acum 1 zi

Un bărbat de 37 de ani a murit într-un accident rutier la Clocușna

/ Acum 1 zi

Aplicarea noilor tarife pentru pașapoarte, amânată până la 15 octombrie

/ Acum 1 zi

VIDEO // Premierul Vasile Tofan anunță optimizări în structurile de stat și comasări de agenții. „Trebuie să avem cheltuieli mai mici peste tot unde e posibil”

/ Acum 1 zi

Numărul familiilor care vor beneficia de compensații la energie va crește. Premierul Vasile Tofan: „Trebuie să ne asigurăm că sprijinul acoperă un număr mai mare de gospodării”

/ Acum 1 zi

Șoferul care a lovit mortal un minor la Corjeuți și a fugit de la locul accidentului, a fost reținut la Edineț