ro

 

Societate
03 Noiembrie, 2026 / 20:11
/ Acum 1 zi

Republica Moldova ar putea acoperi un sfert din consumul de gaze din Neptun Deep. Ministrul Dorin Junghietu: „Costurile mai mici se vor reflecta în tarife"

Doina Pozdirca
Reporter

Republica Moldova ar urma să acopere aproximativ un sfert din consumul zilnic de gaze naturale din zăcământul Neptun Deep din Marea Neagră, odată cu începerea exploatării acestuia, estimată pentru sfârșitul anului 2027. Gazele vor fi procurate în baza contractului semnat anul trecut între Energocom și compania OMV Petrom din România, iar prețul va fi calculat în funcție de indicatorii bursieri. Declarațiile au fost făcute de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, la Radio Moldova, relatează MOLDPRES.

Potrivit oficialului, formula de preț prevede o reducere față de indicatorii bursieri, însă valoarea acesteia nu poate fi făcută publică, pentru a nu expune strategia de achiziții a Energocom.

„Volumele au fost făcute publice anul trecut. Vorbim de aproximativ un sfert din consumul nostru zilnic de gaze. Acesta este contractul care a fost semnat anul trecut între Energocom și OMV Petrom din România. Formula de preț, la fel, este o formulă bazată pe indicatori bursieri, la un minus. Minusul, desigur, nu putem să-l facem public, pentru că nu e atât vorba de confidențialitate, dar expunem strategia de achiziție a Energocom-ului și nu e bine”, a declarat Dorin Junghietu.

Ministrul a precizat că avantajul aprovizionării din Neptun Deep constă și în costurile mai mici de transport, ceea ce ar putea contribui la reducerea tarifelor pentru consumatorii finali.

„Automat, dacă costul gazului, care are cea mai mare pondere în tariful final pentru cetățeni, este mai mic, dacă costul gazului este mai mic, dacă costurile de transport sunt mai mici, desigur aceasta urmează să se reflecte în tariful plătit de cetățeni”, a menționat ministrul.

În același context, Dorin Junghietu a vorbit despre modificarea Legii gazelor, care prevede ajustarea tarifelor trimestrial, în loc de o dată pe an sau atunci când se acumulează devieri negative semnificative. Potrivit acestuia, măsura ar permite reflectarea mai rapidă atât a eventualelor creșteri, cât și a reducerilor de costuri în facturile consumatorilor.

Republica Moldova a semnat, prin compania de stat Energocom, un contract pe o perioadă de trei ani cu OMV Petrom din România, pentru achiziția gazelor naturale care vor fi extrase din perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră. Acordul a fost semnat la 7 mai 2025 și reprezintă primul contract de achiziție pe termen lung al Energocom cu acest furnizor.

Neptun Deep este cel mai mare proiect de exploatare a gazelor naturale din România și primul proiect offshore de mare adâncime. Zăcământul se află în Marea Neagră, la aproximativ 160 km de țărm, în apele teritoriale românești.


 
Ultimele Știri
/ Acum 9 ore

O femeie originară din Republica Moldova a fost condamnată în Rusia la 14 ani de închisoare pentru trădare de patrie. MAE anunță că a solicitat informații despre caz

/ Acum 9 ore

O femeie din Ungheni și fiica sa au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon de la o sobă defectă

/ Acum 9 ore

Un avocat din Bălți va ajunge pe banca acuzaților pentru escrocherie și trafic de influență

/ Acum 11 ore

Ploaia și vizibilitatea redusă, pericole pentru șoferi. Recomandările Poliției

/ Acum 11 ore

Încă un procuror delegat la Procuratura Anticorupție a picat evaluarea externă

/ Acum 21 ore

Gazele rusești și promisiunile privind prețul mic. Ce spune ministrul Energiei, Dorin Junghietu

/ Acum 22 ore

METEO // Ploi în mai multe regiuni ale țării pe 3 noiembrie

/ Acum 1 zi

FOTO // Investiții în drumuri, școli și energie verde în trei localități din raionul Strășeni

/ Acum 1 zi

Două cazuri de transportare a valutei nedeclarate, depistate la Aeroportul Chișinău

/ Acum 1 zi

Republica Moldova și România își consolidează experiența de elaborare și evaluare a examenelor naționale

/ Acum 1 zi

FOTO // Cooperarea moldo-română în domeniul apărării va fi extinsă

/ Acum 1 zi

FOTO // Memoria istorică și patrimoniul cultural, punți de colaborare între AȘM și Mitropolia Basarabiei

/ Acum 1 zi

VIDEO // O femeie, reținută în flagrant într-un dosar de escrocherie de peste un milion de lei

/ Acum 1 zi

Peste 14.300 de persoane au solicitat ambulanța săptămâna trecută