ro

 

Societate
03 Noiembrie, 2026 / 20:09
/ Acum 1 zi

VIDEO // O femeie, reținută în flagrant într-un dosar de escrocherie de peste un milion de lei

O femeie din capitală a fost reținută în flagrant, fiind suspectată de implicare într-o schemă de escrocherie. În urma acesteia, un bărbat de 67 de ani ar fi fost prejudiciat cu peste un milion de lei, comunică MOLDPRES.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), bărbatul ar fi fost contactat telefonic de persoane care s-au prezentat drept angajați ai unei companii de telefonie mobilă și ai unor instituții de drept. Sub pretextul prevenirii unor presupuse fraude, aceștia l-ar fi convins să transmită, în mai multe tranșe, sume importante de bani prin intermediul unor curieri, printre care și femeia suspectată.

În timpul investigațiilor, oamenii legii au stabilit că femeia, în vârstă de 67 de ani, ar fi fost implicată și în alte cazuri similare, având rolul de a colecta banii de la victime și de a-i transmite ulterior altor membri ai grupării.

Femeia a fost reținută în flagrant pe teritoriul UTA Găgăuzia, în momentul în care ar fi încercat să preia o nouă tranșă de bani.

Dacă va fi găsită vinovată, bănuita riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la opt ani.

IGP reiterează că angajații instituțiilor de drept și ai companiilor de telefonie nu solicită transmiterea banilor prin intermediul unor persoane terțe. În asemenea cazuri, sesizați imediat poliția.


 
Ultimele Știri
/ Acum 9 ore

O femeie originară din Republica Moldova a fost condamnată în Rusia la 14 ani de închisoare pentru trădare de patrie. MAE anunță că a solicitat informații despre caz

/ Acum 9 ore

O femeie din Ungheni și fiica sa au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon de la o sobă defectă

/ Acum 9 ore

Un avocat din Bălți va ajunge pe banca acuzaților pentru escrocherie și trafic de influență

/ Acum 11 ore

Ploaia și vizibilitatea redusă, pericole pentru șoferi. Recomandările Poliției

/ Acum 11 ore

Încă un procuror delegat la Procuratura Anticorupție a picat evaluarea externă

/ Acum 21 ore

Gazele rusești și promisiunile privind prețul mic. Ce spune ministrul Energiei, Dorin Junghietu

/ Acum 22 ore

METEO // Ploi în mai multe regiuni ale țării pe 3 noiembrie

/ Acum 1 zi

Republica Moldova ar putea acoperi un sfert din consumul de gaze din Neptun Deep. Ministrul Dorin Junghietu: „Costurile mai mici se vor reflecta în tarife"

/ Acum 1 zi

FOTO // Investiții în drumuri, școli și energie verde în trei localități din raionul Strășeni

/ Acum 1 zi

Două cazuri de transportare a valutei nedeclarate, depistate la Aeroportul Chișinău

/ Acum 1 zi

Republica Moldova și România își consolidează experiența de elaborare și evaluare a examenelor naționale

/ Acum 1 zi

FOTO // Cooperarea moldo-română în domeniul apărării va fi extinsă

/ Acum 1 zi

FOTO // Memoria istorică și patrimoniul cultural, punți de colaborare între AȘM și Mitropolia Basarabiei

/ Acum 1 zi

Peste 14.300 de persoane au solicitat ambulanța săptămâna trecută