ro

 

Societate
03 Noiembrie, 2026 / 20:13
/ Acum 1 zi

FOTO // Perdele forestiere de 132 de hectare, reabilitate în trei sate din raionul Orhei

Perdele forestiere cu o suprafață totală de 132 de hectare din satele Bolohan, Ivancea și Susleni, raionul Orhei, sunt reabilitate cu sprijinul Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO). Acestea vor contribui la protejarea a circa 4.000 de hectare de terenuri agricole împotriva vântului, eroziunii și secetei, transmite MOLDPRES.

Potrivit FAO Moldova, lucrările au inclus înlăturarea arborilor uscați și bolnavi, iar în luna noiembrie este planificată plantarea unor arbori noi în spațiile libere din perdelele forestiere.

Totodată, aproximativ 50 de primari și ingineri cadastrali au participat la un atelier de informare organizat la Consiliul Raional Orhei. Participanții au discutat despre gestionarea pe termen lung a perdelelor forestiere aflate în proprietatea primăriilor, evaluarea stării acestora, lucrările necesare pentru reabilitare și autorizațiile care trebuie obținute.

În cadrul atelierului a fost prezentată și experiența administrațiilor publice locale din Bolohan, Ivancea și Susleni, unde perdelele forestiere sunt deja în proces de reabilitare.

Lucrările sunt coordonate de Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice și fac parte dintr-un proiect FAO care sprijină Republica Moldova în combaterea degradării solurilor, prin activități-pilot desfășurate în raioanele Orhei și Rezina.

Proiectul este finanțat de Fondul Global de Mediu (GEF) și implementat în colaborare cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și Ministerul Mediului.

Orhei

 
Ultimele Știri
/ Acum 9 ore

O femeie originară din Republica Moldova a fost condamnată în Rusia la 14 ani de închisoare pentru trădare de patrie. MAE anunță că a solicitat informații despre caz

/ Acum 9 ore

O femeie din Ungheni și fiica sa au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon de la o sobă defectă

/ Acum 9 ore

Un avocat din Bălți va ajunge pe banca acuzaților pentru escrocherie și trafic de influență

/ Acum 11 ore

Ploaia și vizibilitatea redusă, pericole pentru șoferi. Recomandările Poliției

/ Acum 11 ore

Încă un procuror delegat la Procuratura Anticorupție a picat evaluarea externă

/ Acum 21 ore

Gazele rusești și promisiunile privind prețul mic. Ce spune ministrul Energiei, Dorin Junghietu

/ Acum 22 ore

METEO // Ploi în mai multe regiuni ale țării pe 3 noiembrie

/ Acum 1 zi

Republica Moldova ar putea acoperi un sfert din consumul de gaze din Neptun Deep. Ministrul Dorin Junghietu: „Costurile mai mici se vor reflecta în tarife"

/ Acum 1 zi

FOTO // Investiții în drumuri, școli și energie verde în trei localități din raionul Strășeni

/ Acum 1 zi

Două cazuri de transportare a valutei nedeclarate, depistate la Aeroportul Chișinău

/ Acum 1 zi

Republica Moldova și România își consolidează experiența de elaborare și evaluare a examenelor naționale

/ Acum 1 zi

FOTO // Cooperarea moldo-română în domeniul apărării va fi extinsă

/ Acum 1 zi

FOTO // Memoria istorică și patrimoniul cultural, punți de colaborare între AȘM și Mitropolia Basarabiei

/ Acum 1 zi

VIDEO // O femeie, reținută în flagrant într-un dosar de escrocherie de peste un milion de lei